AstroLight

Articolele din august, 2010

Printre norii plutitori, fini si pufosi ca matasea, se zarea din departare, varful stancos al unui munte masiv. Era atat de sobru si de impunator incat putini oameni cutezau sa urce pe inaltimile sale inspaimantatoare. Linistea sa misterioasa iti dadea fiori inviind parca toate temerile pe care mintea umana le poate nascoci.

Infatisarea amenintatoare a batranului munte ascundea in adancimile lui un suflet deosebit de sensibil si cald. La fel ca sufletul omului. In puritatea sa desavarsita, el se bucura ca un copil de fiecare raza de soare cu care Marele Creator il mangaia, de fiecare ploaie cu care ii spala stancile si  fiecare adiere de vant cu care il racorea. Primavara era acoperit cu un vesmant verde de viata iar iarna cu o mantie stralucitoare de zapada protectoare.

Iar el era doar un simplu spectator a tot ceea ce i se oferea si era fericit in existenta sa imobila de-a lungul veacurilor. Dar desi impietrit, in sufletul sau domneau profunde sentimente de iubire. Era atat de induiosat de toate aceste daruri divine incat lacrimi de fericire curgeau mai mereu din stancile lui rostogolindu-se pana la poalele sale sub forma de pietre. Pietre de iubire.

Una dintre ele a sarit mai departe, in albia unui parau ce dansa involburat pe muzica vietii chiar la poalele muntelui. De lungul anilor, aceasta a fost dusa la mal de valurile mici si dese ce aranjau in detaliu fiecare pietricica pana la o armonie perfecta.

O rafala puternica de vant… si piatra se rastogoli pana in drumul din apropiere. Acolo se lasa calcata de rotile masinilor, carutelor si-a pasilor celor ce treceau pe-acolo nepasatori. A fost strivita de-atatea ori incat piatra, biata de ea, isi mai pierdu din dimensiuni si se facu mult mai mica. Dar cu toate astea nu si-a pierdut iubirea. Ploile si soarele arzator o faceau sa fie din ce in ce mai pura si mai stralucitoare. Tot mai vie. Iar rastogolirile sub pasii trecatorilor ii netezeau marginile colturoase pana cand deveni o adevarata opera de arta naturala. Ca multe alte pietre.

Aceasta piatra desprinsa din sentimentele batranului munte devenise atat de luminoasa incat, un pusti care trecea pe drum zarind-o, a crezut ca e o bijuterie pretioasa scapata de cineva. S-a aplecat sa o ridice, s-o studieze cati bani ar valora si vazand ca e doar o simpla si banala piatra, a aruncat-o furios cat colo.

Dar pe drum mergeau tot felul de oameni. Mai tineri, mai batrani, fiecare cu grijile si preocuparile sale materiale, cu sufletul inlantuit in propriile-i ganduri. Mergeau fara sa vada pe unde merg. Mergeau…

Doi adolescenti indragostiti paseau agale pe drum tinandu-se de mana. Ochii ei erau mari, visatori si senini ca cerul, ochii lui erau profunzi si adanci ca pamantul. Cand se priveau in ochi, cerul si pamantul se contopeau intr-o imbratisare infinita. Pletele lor lungi se impleteau printre firele de vant care duceau tot mai departe parfumul iubirii lor.

Imaginea pe care acestia o vedeau in jur era feerica. Muntii stancosi se pierdeau in zare printre norii alburii ce-i acopereau mangaindu-le varfurile cu multa blandete. De-o parte si de alta a drumului,  brazii inalti ii intampinau cu bucurie pe trecatori, inclinandu-si crengile mari in bataia vantului, in semn de prietenie. Iar soarele ce stralucea pe cerul senin se reflecta in pietricelele de pe drum formand un covor de aur plin cu nestemate vii ce radiau.

_Iata Paradisul! zise fata oprindu-se. Iar razele ce se reflectau jucause pe fata ei printre crengile brazilor ii confirmau prin vocea sufletului lor universal ca asa este.

_Vezi tu, Dumnezeu ne da tot ceea ce avem nevoie pentru a fi fericiti… adauga baiatul ganditor.

_De fapt, ce altceva mai important ar mai putea sa faca omul decat sa se lase purtat de valurile firesti ale fericirii prin intermediul iubirii? continua fata…

Contempland peisajul superb care le inunda sufletele, covorul auriu al pietrelor continua sa straluceasca sub pasii lor usori ce abia il atingeau ca sa nu le strivesca. Una dintre ele avea o stralucire aparte. O lumina vie tasnea din ea cu toata forta sentimentelor de iubire din care era creata. Era tocmai acea piatra nascuta din lacrima de fericire a batranului munte stancos.

Fata o vazu, se apleca si o lua in mana ei mica.

_Vai, piatra asta este la fel de vie ca si noi! Numai ca traieste intr-o alta dimensiune a timpului, cea a eternitatii… zise fata in timp ce o privea.

Era atat de fascinata de pietricica stralucitoare incat o saruta cu toata dragostea indelung, ca pe o fiinta draga. Si apoi o darui iubitului ei spunandu-i:

_ “Aceasta minunatie e un simbol al iubirii ce ti-o port”

Baiatul o primi in mana lui dreapta tremurand de emotie si de fericire. Era cel mai pretios dar pe care-l primise vreodata in viata sa. Saruta si el piatra cu toata dragostea si o pastra in pumnul sau strans pentru a simti toata energia iubirii aflata in ea.

Curand pe drumul lor, baiatul gasi si el o piatra cu reflexe luminoase deosebite. O alta lacrima de fericire desprinsa din stancile marelui munte. Piatra radia de iubire atat de tare incat a devenit un simbol al dragostei lui pentru printesa inimii sale. Daruindu-i-o, fata i-a gasit cel mai pretios loc acesteia, chiar la sanul ei, in dreptul inimii.

Emotionati pana la lacrimi de aceste daruri divine, cei doi paseau agale pe drumul lor, tinandu-se de mana. Dupa un timp, baiatul nu mai simti pietricica iubirii in pumnul sau strans. Deschise pumnul dar piatra disparuse. Fata si-a dus mana la inima, acolo unde si-a pus si ea pietricica iubirii dar … nu o mai gasi. Firav se putea observa prin pielea ei fina, exact in zona inimii, o stralucire aparte.

O fericire divina, plina de pace, ce izvora din adancul sufletului batranului munte vibra acum la unison cu iubirea din inima tinerilor indragostiti intr-o contopire perfecta. O fericire ce se reflecta in ochii lor, precum Tatal isi reflecta iubirea prin razele soarelui, in pietrele de pe drum, facandu-le de aur, pentru sufletul fiecarui trecator.

de Ozana Cristea

- Sa stii ca pot lua orice forma – zise inima mea. – Nu te mira ca acum apar in forma de om – zise ea, leganandu-si picioarele, stand sezut pe scaunul inalt de la bar.
- Bei o cafea? – am intrebat-o.
- Cafeaua nu-mi face bine. Mai bine un suc de portocale.
- Bine.
Si l-am rugat chelnerul sa ne aduca o cafea si un suc natural de portocale.
- Ti-am zis, pot lua orice forma. Depinde de imaginatia ta. Pot fi doar energie pura. Pot fi o mana care mangaie o alta inima aflata in suferinta. Depinde de tine cum ma utilizezi. Depinde de fantezia ta! Dar ma bucur nespus ca ma percepi.

- Dar cine esti tu?
- Eu sunt Tu. Adevaratul Tu.
- Povesteste-mi despre tine, te rog.
- Eu sunt Soarele fiintei tale. Eu sunt lumina care radiaza din tine. Eu sunt bucuria ta de a trai.
- Soarele fiintei mele?
- Stii, inima omului are modelul energetic al Soarelui. Stii ce e Soarele?
- Da, o sursa de energie infinita.
- Exact! Stii cum procedeaza?
- De fapt, da: uita de sine, atat de mult incat devine o sursa de energie.
- Da, exact asa este – ma bucur ca percepi intuitiv ca lumea spiritului si fizica cuantica se intrepatrund intr-un anumit punct.
- Mai povesteste-mi despre Soare, despre tine, despre sursa energiei si a iubirii.
- Stii, si eu, si Soarele, suntem extrovertiti. Practic, am ales sa privim 100% spre exterior si 0% spre interior. Poti sa zici ca interiorul nostru este gol, dar acest gol este unul placut: un sentiment de libertate totala, invaluit intr-o lumina spirituala pura. Interiorul nostru este fara nevoi. Suntem compusi doar din vointa pura si dorinta de a crea, manifestate spre exterior. Practic, suntem niste copii care nu-si percep sinele, doar se joaca, invaluiti intr-o bucurie si fericire continua.
- O, ce simplu e!
- Sa stii ca da! E chiar atat de simplu.
- Chiar nu ai nevoie de nici un raspuns?
- Sa stii ca am nevoie sa comunic cu alte inimi. Si Soarele are nevoie sa comunice cu stelele universului infinit. Comunicand astfel, fericirea noastra devine mai intreaga.
- Esti o fiinta libera?
- Da, tin foarte mult la libertatea mea. Dar o subordonez sentimentului de iubire.
- Cred ca inteleg.
Inima mea, Soarele meu. Intelesesem destul de mult despre ea.
- Auzi, tu faci dragoste? – am intrebat-o.
- Numai eu fac dragoste. Nu sunt un suparacios, chiar dimpotriva, dar este bine sa ma implici total si pe mine, cand faci dragoste. Fara mine, iese doar o caricatura, o copie nedemna a dragostei, care se transforma in inversul ei.
- Am inteles.
- Bine, mai vorbim, daca vei dori asta. Ma chemi si eu voi veni! Ai incredere in mine!
In acest moment, inima mea se volatilizase in spatiu. A redevenit energie pura si a reintrat in corpul meu, in lacasul sau din inima mea fizica.
Ma bucuram nespus ca am un asemenea prieten. Simt ca ma pot baza pe el. Simt ca prin el pot deslusi enigmele existentei. Percep ca pana si fizica are inca multe secrete ascunse, pe care doar cu inima – cu Eul, cu spiritul nostru – le putem patrunde.
Stand de vorba cu inima mea, am perceput ca dispun de o forta indestructibila in pieptul meu. Simteam cum energia sa iese prin ochii mei, prin mintea mea si prin pieptul meu. Simteam ca aceasta energie este capabila sa invinga obstacolele care ies in calea mea. Priveam cu incredere spre viitor.

de Laszlo Fulop