AstroLight

Articolele din august, 2011

M-am trezit brusc. Cineva ma batea de zor. Nu ma durea prea mult, fizic. Supararea provocata de faptul ca sunt batut in asa hal era cea care m-a durut cu adevarat.
Problema era ca nu ma puteam uita la cel care ma lovea fiindca n-aveam ochi fizici.
Eram un sac de box.
Da, asta eram.
Instinctiv, stiam ca nu ma pot incarna decat intr-un corp uman.
Incarnarea asta intr-un sac de box ganditor era cel putin ciudata…

Intotdeauna mi-ar fi placut sa fiu de exemplu un cocker spaniel.
Stiam ca dorintele din adancul inimii sunt rugaciunile cele mai fierbinti. Rugaciunile adevarate. Acelea care se indeplinesc.
Daca m-as fi gasit intr-un corp de cocker spaniel, sincer, nu m-as fi mirat.
Dar intr-un sac de box?!
Si colac peste pupaza, unul care mai si gandeste? Si are suflet? Si il mai si doare?

Zi dupa zi, venea omu’ asta la antrenament si ma batea de zor.
Repet: fizic nu ma durea, fiindca eram un sac de box. Sa fiu lovit era chiar scopul existentei mele.
Dar imi era extrem de greu sa accept situatia.
Ma durea sufleteste.
Cum sa ma incarnez intr-un sac de box?!
Sa nu am ochi, urechi, maini si picioare?
Mi-am zis: aceasta o fi karma mea.

Dupa cateva zile de dureri sufletesti cumplite mi-a venit o idee. Desi eram un simplu sac de box, mi-am pastrat toate facultatile sufletesti si spirituale. Inclusiv capacitatea de a simti durere, asa cum am spus deja.
Asa ca ma puteam ruga.
Si am inceput:
- Doamne, ma auzi?
- Da.
Era un “Da” sigur pe care il auzeam cu urechile mele sufletesti. M-am linistit. Eram pe fir.
- Doamne, imi poti imprumuta ochii tai?
- Desigur.
Era un raspuns la fel de afirmativ si la fel de prompt ca cel precedent.
Si aveam ochi.
Eram un sac de box inzestrat cu ochi.
Mi-era teama sa le deschid, fiindca puteam fi lovit oricand. Doar in acest moment mi-a picat fisa: boxeru’ asta care face zilnic antrenament pe mine, nu doarme, n-are familie, nu lucreaza – cum de sta toata ziua la antrenament?
Am asteptat cateva secunde pana cand loviturile s-au rarit. Atunci mi-am deschis ochii. Si l-am zarit.

Eram … eu insumi.

Celalalt “eu” era o varianta de-a mea surdo-muta spiritual. Fizic, imi semana leit, dar era un tip antipatic rau. Parca “eu” sacul de box as fi luat inima si sufletul din “eul” meu real iar “el” sa fi ramas cu tot restul. Ce interesant!
Intr-un fel, m-am usurat. Nu m-a batut Dumnezeu, nu m-a batut altcineva decat eu insumi! Ma rog, era un “eu” pe care il simteam ca fiind “el”, dar totusi aveam sanse sa-l induplec sa nu ma mai bata. Sau macar sa-mi spuna de ce ma bate.
Dar cum sa ma inteleg cu el? Eu ma situasem pe un alt plan al existentei decat el.
Mi-am dat seama ca eu pot sa zbier in limba mea cat vreau dar el nu ma va auzi.
Vocea gurii mele nu o sa ajunga la urechile lui fiindca se afla pe alte planuri ale existentei. Gura mea emite pe o alta frecventa decat este capabila urechea lui sa perceapa.

Ce este de facut?
Mi-a venit o singura idee: il intreb pe Dumnezeu.
- Doamne, esti pe fir?
- Da’ cum sa nu – venea raspunsul prompt.
- Ce sa fac ca sa scap de suferinta asta surda?
- Pai, inceteaza sa te mai bati.
- Dar el ma bate, nu eu…
- De ce l-ai lasat sa plece din tine?

Deci, asta era. Tipu’ asta batea la usa mea. Vroia sa reintre in mine. Si de fapt eram si eu un surdo-mut spiritual. Ma complaceam in ideea ca am fost jumatatea cea
evoluata, insa eram inchis in mine insumi. Am fost un sac de box si atat.
Iar “el” nu era neaparat un tip mai putin evoluat decat mine: era pur si simplu partea mea saturniana. Un tip incapatanat, nu foarte dispus sa comunice. Un boxer si atat.

Ceea ce am perceput eu ca fiind karma mea eram eu insumi. Ma bateam pe mine insumi.
Solutia lui Dumnezeu era sa ma reintregesc.
Sa nu mai fiu scindat in “partea suparata pe mine insumi” si “partea suferinda”.

M-am trezit din nou. Aveam maini, picioare, ochi, urechi… Eram din nou om. Nu mai eram un sac de box.
Si eram cuprins de o pace interioara nemaiintalnita.
Mi-am zis ca ar fi bine sa trag niste concluzii, pentru aceea care s-ar trezi in starea de “sac de box”.
Deci, mi-am zis asa: daca mai constat ca sufar cumplit, ca-mi platesc karma, o sa incerc sa parcurg urmatorii pasi:
1. Identific care parte din mine este sacul de box si care parte din mine este boxerul.
2. Incerc sa-mi dau seama de ce s-au separat. Incerc sa vad ce fel de Lege Spirituala am incalcat de m-am scindat in doua parti.
3. Renunt la dorinta mea care nu este in concordanta cu Legea Spirituala incalcata. Oricat mi-ar fi de greu. Altfel, raman scindat in doua parti si partea mea
saturniana ma va batea pana voi intelege. Sau pana mor.
4. Astept cu rabdare pana cand boxerul se reintegreaza in fiinta mea. Acest proces de reintegrare se petrece la fel de simplu ca orice eveniment din natura, de exemplu un rasarit de soare. Depinde in care parte a noptii ma aflu. Poate trebuie sa astept o ora, poate doua ore, … poate noua ore, dar rasaritul va veni sigur.
Odata ce renunt la noapte se deschide poarta prin care rasaritul va putea intra.

Pana la urma, mi-am dat seama ca ceea ce numim karma nu este un samurai cu sabia scoasa. Este doar boxerul care iese din noi si ne bate mar. Partea noastra saturniana: un tip incapatanat care nu poate fi convins decat cu argumente transsaturniene. Ce inseamna acestea? Ceea ce se afla dincolo de corpul fizic, ego si tipurile de fericire care depind de alte persoane.

Avantajul este ca pe acest boxer il cunosc. Face parte din mine. Nu este un samurai trimis din exterior. Daca reusesc sa restabilesc firul de comunicare spre el, am castig de cauza. Nu-l voi putea convinge sa se opreasca din antrenament dar macar imi va spune de ce ma bate.

Mai e ceva de spus? Da, trebuie sa tin aproape de boxerul meu. Si sa invat limbajul planetelor Uranus, Neptun si Pluton, fiindca boxerul – fiind de natura saturniana - ii accepta ca arbitri de ring.

de Fülöp László

“Experientele traite si raportate la ceilalti sunt doar antrenamentele.
Olimpiada este a ta, este examenul cu tine insuti.”

de Cosmina Duba
 

Cel mai vechi avion este insusi omul.
Picioarele sunt destinate pentru aterizarea pe pamant.
Iar aripile sunt situate, intr-un mod cu totul si cu totul original, in interior: in inima.

Vezi un pahar fragil pe masa.
Si ai o sete in gat.
De fapt, in inima.
Bea si nu te mai gandi la fragilitatea paharului!
Fiindca apa adevarata este servita in pahare fragile.

“Nu exista soarta, ci doar ceea ce construim cu propriile noastre maini.”
“No fate just what we made.”

Sarah Connor, in filmul “Terminator 3″

Iubirea nu se invata.
Iubirea se descopera.

de Cosmina Duba

Johann Wolfgang von Goethe si Iubirea stateau la taifas pe o terasa.
Goethe a spus:
- Viata a inventat moartea ca sa devina mai abundenta!
La care, Iubirea a replicat:
- Asa este, dragul meu Wolfgang. Iar eu am inventat durerea din dorinta de a deveni tot mai perfect!

Deocamdata utilizam banii, ca mijloc de schimb.
Va veni o vreme cand va exista fraternitate si vom putea percepe aura umana in mod nemijlocit. Atunci vom tranzactiona pe baza luminii pe care o emitem.

Daca exista vreo trasatura psihologica in tine care nu-ti place, nu incerca s-o elimini in totalitate.
Priveste-l in “oglinda” si incearca sa vezi “planta” a carei radacina poate fi.
Transforma-l, foloseste-l.
Este materia prima a ceea ce poti deveni in viitor.

Corpul fizic este modelat de modul in care ne raportam la viitor.
Reziduurile se depun daca ne gandim ca viitorul este inchis.
Daca vrem sa aratam ca la 18 ani, trebuie sa ne gandim – la orice varsta – astfel: “viitorul este deschis!”