Articolele din octombrie, 2011
Cat face 1+1?
Conform matematicii obisnuite, rezultatul este 2.
Conform matematicii sufletului, rezultatul este 3.
“1″ inseamna ca sunt singur si astfel ma aflu la nivelul energetic “1″.
Dar ma intalnesc cu tine si nivelul meu energetic creste.
Nu mai sunt “1″ ci “1,5″.
Daca si tie ti se intampla la fel, atunci imediat 1+1=3.
1+1=3 este minunea colaborarii 
- Mai Sfantu Petru, ia cheile pentru ca ma duc jos! – striga Dumnezeu, aruncand teancul sau de chei pe canapeaua din hol.
Sfantu’ Petru a ramas inmarmurit.
- Iar? Dar ce se va intampla cu Guvernul Celest, cu toate actele de semnat, cu cererile care sosesc neincetat la noi?
- Lasa-ma cu prostiile!
Sfantu’ Petru stia ca n-are nicio sansa sa-si induplece seful. Stia ca daca e nervos atunci si-a pus in cap ceva si nu se lasa pana cand nu-l duce la bun sfarsit.
Dumnezeu s-a dus sa se schimbe. Cand a revenit, era imbracat in niste haine amarate si avea in mana o vioara de mana a doua.
- Mai, tu stii sa dansezi break?
Sfantu’ Petru a inmarmurit iarasi.
- Nu…
- Atunci, uita-te prin jur si intreaba lumea de aici daca stie cineva sa danseze break.
Sfantu’ Petru nu stia ce se petrece dar avea incredere in Dumnezeu. Pana la urma a gasit un tip slabanog care isi dedicase intreaga viata lui terestra break-dance-ului.
Dumnezeu l-a intrebat:
- Merg jos. Vrei sa vii cu mine?
Cand te privea in ochi, lui Dumnezeu nu puteai sa zici “nu”. Era atat de sigur pe el incat il urmai fara sa clipesti din ochi.
Asa ca slabanogul dadea din cap afirmativ.
- Pregateste “liftul” – zicea Dumnezeu lui Sfantu’ Petru.
“Liftul” era un dispozitiv astral prin care se putea cobori treptele astrale, rapid, pana la planul fizic.
Peste un minut Dumnezeu si tipul slabanog erau in lift.
- Unde sa va trimit? Paris, New York, …? – intreba Sfantu’ Petru.
- Nu conteaza. Fa cum vrei dar trimite-ne repede! – ordona Dumnezeu. – Si nu uita sa ne filmezi!
Sfantu’ Petru a ales Parisul. In zece minute, Dumnezeu si slabanogul au ajuns jos. S-au dus intr-o piata pustie iar Dumnezeu a inceput sa cante la vioara lui. Tipul slabanog l-a acompaniat dansand break.
Nimeni nu stia cine sunt. Cei cativa trecatori s-au oprit pentru cateva clipe, admirand maiestria lor. Dupa aceea au plecat. Cativa dintre ei au aruncat niste banuti in teaca vioarei care a ramas deschisa pe trotuar.
Dumnezeu si slabanogul au stat aproximativ pana la miezul noptii, dupa care s-au urcat inapoi in lift. In zece minute au si ajuns sus.
- Ai filmat? – l-a intrebat Dumnezeu pe Sfantu’ Petru.
- Bineinteles – a replicat acesta.
- Bine. Fa un clip din el si incarca-l pe Youtube – a ordonat Dumnezeu.
- Dar de ce? – intreba Sfantu’ Petru.
- Ma asteptam la aceasta intrebare – zambi Dumnezeu. – Comenteaza tu, Petrule. Vreau sa stiu daca ai inteles de ce am plecat jos.
- Pai – ati cantat si ati dansat pentru voi insiva. Ati cantat si ati dansat pentru a produce bucurie propriului vostru suflet. Nu v-a interesat daca si cati bani o sa primiti pentru productia voastra. Nu v-a interesat daca lumea va urmareste sau nu. Ati fost in armonie cu voi insiva.
- Bravo, mai Petrule! Asa te vreau! Ai inteles exact mesajul. Da, asa m-am gandit ca ar trebui sa lucreze omul. Cu dispozitia interioara a muzicantului de strada. Sa fie in armonie cu el insusi, sa nu se streseze cati banuti primeste pentru ceea ce creeaza. Fiindca daca simti ca ceea ce faci iti hraneste sufletul, va hrani si sufletul altora.
- Bine, montez filmuletul si maine il incarc pe Youtube, cu comentarii cu tot – dadea din cap Sfantu’ Petru.
- Nu maine. Acum! – zicea Dumnezeu.
Era un tip sever, ce sa-i faci. Dar era tare simpatic, cu mutra lui concentrata si cu ochii sai plini de foc.
de Fülöp László
Ieri seara am taiat o ceapa.
Si lacrimam…
Dar dupa cateva secunde, mi-am dat seama ca n-am “plans” la taierea cepei de ani de zile…
Inseamna ca cea pe care am taiat-o ieri era o ceapa adevarata!
Asa ca am continuat sa “plang”, dar cu bucurie
Am cumparat-o la Chibed, jud. Mures. Acolo toata lumea cultiva ceapa si rosii. Legumele se vand la marginea soselei, direct de catre producator.
Si cum sunt?
Intr-o seara am mancat 4 rosii de marime mijlocie. Fara sare, fara paine, fara nimic. Si nu mi-a venit sa mai mananc si altceva, in acea seara. Acele rosii aveau un gust exact ca cele din copilaria mea…
Veganii astia zic bine ceea ce zic. Mananci legume sau fructe adevarate si incepi sa te simti conectat la Univers. Devii tot un zambet, intreaga ta fiinta devine o rugaciune – cui nu-i place acest cuvant: coexistenta cu Dumnezeu
Ne plangem ca Dumnezeu este ineficient.
Ca nu face nimic.
Ca nu ne asculta rugaciunile.
Ne-ar placea sa ne puna la dispozitie o masina de fabricat fericire.
Dar tare mi-e teama ca aceasta s-ar putea strica destul de repede si n-ar sti nimeni s-o repare.
De fapt, cat de mare este Dumnezeu? Cat de atotputernic este?
Pentru ca stim ca este nelimitat, dar observam ca in viata de zi cu zi se manifesta cu limitare.
Cheia acestei dualitati este ascunsa intr-o formula matematica:
“Dumnezeu” = “Dumnezeu din interiorul meu”.
Nici mai mult, nici mai putin.
Daca il intrebam pe Dumnezeu insusi despre acest subiect, el ne va spune ca El = El insusi.
Daca il intrebam pe Bula, vom primi niste variante de raspuns:
1. “Dumnezeu nu exista”
- comentariul nostru: Bula nu este constient de propria sa natura divina
2. “Dumnezeu exista, undeva departe”
- comentariul nostru: Bula nu este constient nici de aceasta data de propria sa natura divina, insa ceva incepe sa licareasca in mintea lui
3. “Dumnezeu exista!”
- comentariul nostru: Bula incepe sa fie constient de propria sa natura divina, insa diferenta dintre el si Dumnezeu este inca relativ mare
4. “Dumnezeu se afla in mine!”
- comentariul nostru: Bula a facut pasi mari spre starea de Maestru spiritual
5. “Eu si Tatal Una suntem!”
- comentariul nostru: Bula a ajuns la starea de dezvoltare a lui Iisus Christos
Toate aceste faze sunt posibile.
Sa revenim la formula noastra matematica: “Dumnezeu” = “Dumnezeu din interiorul meu”. Adica, Dumnezeu nu trece de starea mea de constientizare. El imi da cadou o masina de fabricat fericire, dar imi da o versiune pe care am s-o pot repara in caz ca se strica. Daca mi-ar da varianta “ultimul racnet”, poate nici n-as sti s-o folosesc. M-as bucura de ea un timp, pana s-ar rugini, s-ar prafui si s-ar strica.
Iar noi ne rugam ca El sa produca minuni peste nivelul nostru de intelegere. Il rugam sa nu respecte formula de matematica de mai sus. Adica, sa ne dea o versiune a masinii de fabricat fericire care depaseste conditia noastra spirituala.
Hai sa ne jucam cu gandul: ce s-ar intampla daca totusi am primi in dar o versiune pe care n-o meritam? Fiind nou-nouta, aceasta ne-ar indeplini dorinta cea mai fierbinte din acel moment. Si am fi fericiti o zi, doua. Dupa aceea, poate in sufletul nostru ar rasari o dorinta care ar depasi capacitatile masinii si am solicita o versiune si mai buna. Si Dumnezeu, in bunatatea Lui, ne-ar da si aceea. Si tot asa. … pana la versiunea ultimul racnet. Si cand ne-am fi plictisit si de aceea, am cere urmatoarea versiune. Si atunci Dumnezeu si-ar ridica din umeri…
Abia atunci am realiza ca am fost vesnic nemultumiti. Ca n-am fost, nicio clipa, cu adevarat fericiti.
Ce-ar urma? Probabil am plange vreo ora pe umarul lui Dumnezeu… Iar El ne-ar zice, ca un adevarat Tata, iertandu-ne:
“Nu-i asa ca iti ajunge varianta pe care o poti repara si singur?”
Adica, este bine sa respectam formula matematica: “Dumnezeu” = “Dumnezeu din interiorul meu”
La aceasta idee se refera si fraza lui Iisus Christos: “Credinta ta este ceea ce te-a vindecat!” Iisus afirma in mod deschis ca nu El este cheia vindecarii, ci credinta omului care tocmai s-a vindecat. Adica, s-a respectat formula matematica de mai sus. “Dumnezeu din interiorul fiintei vindecate” a crescut la cote suficient de inalte astfel ca vindecarea sa fi devenit posibila.
Iisus n-a intrebat niciodata pe nimeni: “Hei, n-ar vrea cineva sa se vindece?” El a lasat ca “Dumnezeu din interiorul fiecaruia” sa-si faca lucrarea.
Imi place mult de George Carlin. El a spus ca daca s-ar ruga vreodata, s-ar ruga la prietenul sau Joe Pesci, fiindca acesta este un tip care pune lumea in miscare.
Bine, atunci cum sa ne rugam? Care este pana la urma rostul rugaciunii?
Ne rugam ca “Dumnezeu din interior” sa creasca. Sa devina mai armonios, mai capabil, mai … dumnezeiesc. Ne rugam la Dumnezeu-Tatal, simtind cum creste “Dumnezeu din interiorul nostru”. Realizand ca suntem fiinte constiente de sine, ne dam seama ca n-are nici un rost sa ne rugam pentru jucarii care ne depasesc. Un astfel de cadou ne-ar produce oricum un gol in suflet.
Ne putem ruga cum dorim. De exemplu, facand dragoste cu Universul, cum s-a exprimat, atat de frumos, Neale Donald Walsch. Sau, plimbandu-ne in parc si admirand culorile toamnei. Orice facem pentru propriul nostru suflet – orice pentru a creste “Dumnezeu din interior” – este rugaciune adevarata.
Se pune si o alta intrebare, importanta: cum putem ajuta o alta fiinta umana, aflata intr-o oarecare suferinta sau intr-un oarecare impas?
Raspunsul este evident: este recomandabil sa crestem “Dumnezeu din interiorul sau”. Prin orice metoda. De exemplu, spunandu-i, cu incredere: “Tu poti.”
Dumnezeu nu este ineficient. Nu este adevarat ca nu face nimic. Doar ca se autolimiteaza cu scopul de a ne face constienti de faptul ca suntem, noi insine, fiinte de natura divina. Cu adevarat, praf de stele…
de Fülöp László
Ne plangem ca Dumnezeu este ineficient.Pentru ca stim ca este nelimitat, dar observam ca in viata de zi cu zi se manifesta cu limitare.
“Dumnezeu” = “Dumnezeu din interiorul meu”.
de Fülöp László