AstroLight

Articolele din categoria ‘Spiritualitate’

Maestrul lucra singur pe camp.
Au venit la el niste ziaristi.
Unul dintre ei l-a intrebat.
- Maestre, care e secretul armoniei tale desavarsite?
Maestrul i-a raspuns:
- Faptul ca in fiecare clipa a vietii mele, sunt capabil sa rostesc, in interiorul meu, o fraza.
- Si care este acea fraza?
- In interiorul meu imi spun mereu: “Eu nu exist!”
Ziaristul se uita in jos ingandurat si pleca.
A doua zi, au venit alti ziaristi si iarasi i-au pus aceeasi intrebare:
- Maestre, care e secretul armoniei tale desavarsite?
Maestrul le raspunsese asa:
- Faptul ca in fiecare clipa a vietii mele, sunt capabil sa rostesc, in interiorul meu, o fraza.
- Si care este acea fraza?
- In interiorul meu imi spun mereu: “Eu sunt!”
Lumina Maestrului le-a miscat sufletele si au plecat multumiti.
Ziaristii au plecat si s-au adapostit la hanul din apropiere, unde s-au intalnit cu colegii lor de breasla care vizitasera Maestrul cu o zi inainte. Fiecare grup a povestit ce a auzit de la Maestru.
Nedumerit fiind, ziaristul care pusese intrebarea in prima zi, se intorsese la Maestru. Acesta lucra in continuare pe camp, in aceeasi armonie cu Universul si cu el insusi.
- Maestre, cum vine ca intr-o zi spui ca in interiorul tau repeti fraza “Eu nu exist!” si a doua zi spui ca aceeasi fraza se numeste “Eu sunt!”?
Maestrul ii raspunse linistit:
- Cand ai venit tu, vorbeam despre ego-ul meu, care practic nu exista. Iar cand au venit ceilalti, vorbeam despre fiinta mea eterna, care exista indiferent de circumstante. Iar ca sa pot fi in armonie cu mine insumi si cu Universul, am nevoie de echilibrul celor doua fraze. Altfel spus, de echilibrul dintre ego-ul si Eul meu.
Daca non-existenta ego-ul meu ar fi predominanta, m-as pierde in deznadejde. Asa ca am nevoie de “Eu sunt”-ul partii mele eterne, ca sa echilibrez balanta cu optimism. Iar pe de alta parte, am nevoie de ego-ul meu – chiar si in starea sa de non-existenta – ca sa nu cred ca sunt prea perfect. Am nevoie ca “Eu sunt” sa fie echilibrat de afirmatia smerita a ego-ului meu. Pe acesta il reduc la tacere spunand “Eu nu exist!”
Asa procedez eu, fiule, dar tu poti sa-ti alegi orice alta cale de dezvoltare.
Ziaristul a plecat ingandurat. Paru ca n-a inteles mare lucru din cuvintele Maestrului.
A doua zi si-a dat demisia de la ziar si s-a prezentat la Maestru, rugandu-l pe acesta sa-l primeasca printre discipolii sai.

de Fülöp László

lifebuoy

Un Maestru lucra singur pe camp, plantand orez.
In acelasi timp, discipolii sai se rugau in manastire.
Aproximativ la pranz au venit sa-si vada Maestrul.
Unul dintre ei l-a intrebat:
- Maestre, de ce nu vii sa stai cu noi?
Maestrul a raspuns:
- Pentru ca aveti nevoie sa va bazati pe puterile din interiorul vostru si nu pe mine.
Discipolii au plecat.
S-au intors iarasi spre seara.
Acelasi discipol l-a intrebat din nou pe Maestru:
- Atunci, care este rostul existentei tale?
Maestrul i-a raspuns prompt:
- Eu sunt colacul vostru de salvare. Cand va pierdeti curajul, mai aveti optiunea sa va ganditi la mine.

de Fülöp László

Intr-o zi ploioasa, invatacelul se prezenta in fata Maestrului sau.
- Maestre, putem vorbi putin, intre patru ochi?
- Sigur ca putem vorbi, dragul meu.
Se dusesera intr-o camera mai retrasa.
- Ai vreo problema, fiul meu drag? – intreba Maestrul.
- Da, Maestre. Pot sa-ti spun cinstit?
- Bineinteles ca poti! Zi linistit, ce ai pe suflet…
- Maestre, sunt de atata vreme la tine…
- Da.
- Sunt de atata vreme la tine si tu nu ma inveti nimic!
Maestrul zambi.
- Ma asteptam sa ma inveti scheme, metode, tehnici, meditatii, chestii… iar tu, nimic! Doar curatam cartofi, vorbim despre vreme, ne uitam la zborul albinelor – ne purtam ca niste oameni obisnuiti… ce-i asta?!
- Fiule, eu ma bucur mult ca te exprimi deschis – zise Maestrul, in continuare cu acelasi zambet in coltul gurii. – Dar stai oleaca – continua tot el.
- Stau – spunea invatacelul, inca suparat.
- Deci, tu asteptai de la mine tehnici, meditatii, metode, scheme…
- Da!
- Stai! Tu iti amintesti pentru ce ai venit la mine?
- Da – sa-mi arati tehnici, metode, exercitii de respiratie, chestii…
- Nu.
- Nu?
- Ai venit la mine pentru ca ai vrut sa devii tu insuti un Maestru.
- Da… de fapt asta am vrut. Iar in atatia ani de zile, simt ca n-am invatat nimic, ca bat pasul pe loc! Ce faci tu pentru mine?
- Iti ascult inima.
- Imi asculti inima? Dar ce-i asta?!
- Ascult cum bate.
- Dar la ce foloseste? Ce ar trebui sa fac eu?
- Sa asculti inima mea.
- Sa ascult inima ta?!
- Da, sa asculti cum bate.
- Dar la ce-mi foloseste?
- Pai, ziceai ca vrei sa devii un Maestru…
- Bine, dar de ce nu-mi dai metode, exercitii, meditatii, scheme?
- Fiindca un Maestru niciodata nu se bazeaza pe nimic exterior lui. Un Maestru se bazeaza doar pe ceea ce exista in el. Metodele, exercitiile, meditatiile si schemele – toate ar fi ceva exterior si nu ti-ar folosi la nimic.
- Dar pana cand devin Maestru…
- Nu exista nici un “pana cand” – ori decizi in acest moment ca esti “Maestru” ori nu vei deveni niciodata!
Invatacelul se opri pentru o clipa.
- Dar inima ta? Nu este ceva exterior mie?
- Nu. Inima mea o poti auzi si cand pleci acasa. O poti auzi mereu. Face parte din tine.
Chipul invatacelului incepu sa se lumineze.
Maestrul continua.
- Inima mea este precum Soarele. Se afla in exteriorul tau si te bucuri de razele sale. Dar face parte si din tine: corespunde inimii tale.
- Cred ca incep sa inteleg: este vorba despre Legea Rezonantei… – zicea invatacelul.
Maestrul zambea cu blandetea-i caracteristica.
- Inima ta rezoneaza cu a mea! – spunea invatacelul. Mai avea putin si izbucnea in plans.
Maestrul il imbratisa cu toata caldura sufletului sau. Invatacelul si-a permis in sfarsit ca doua siroaie de lacrimi sa curga jos pe obrajii sai. Tensiunea inimii sale s-a dizolvat in plansul exprimat liber.
- Iarta-ma, Maestre…
- Este in regula, fiul meu – il linisti Maestrul.
- Deci in toti acesti ani, inima ta invata inima mea…
Maestrul doar zambea.
O liniste suprapamanteana incepu sa invaluie toata fiinta invatacelului.
Dupa cateva minute in care nu vorbisera, invatacelul intreba:
- Bem un ceai?
- Cum sa nu? – i-a raspuns Maestrul. – Eu prefer cu musetel. Tu?

de Fülöp László

Candle Flame by Paul Brentnall

De aproximativ 2000 de ani sarbatorim Invierea Domnului. Ne intoarcem in timp an de an, dintr-o nevoie spirituala de a intelege adevarul dincolo de aparenta sa infatisare, adevarul care ne uneste pe toti si care se poate regasi in sufletul fiecaruia dintre noi. Cautam adevarul pretutindeni in afara noastra, ca si cand el ar trebui sa existe in exterior… il cautam in vorbele si faptele lui Iisus, in Biblie, in vorbele duhovnicesti ale preotilor si ne hranim sufletul cu ele. Dar cu toate astea suntem tot mai flamanzi…  Si fiindca ne simtim sufletul atat de gol incercam sa-l umplem cu cele mai alese bucate. Mancam si ne simtim bine de fiecare data. Pastele a devenit pentru cei mai multi dintre noi o noua ocazie de a manca zdravan si a bea fara rezerve. Doar e Pastele!
In fiecare an Il sarbatorim pe Hristos desi nu intelegem nimic din simbolul acestei sarbatori. Il preamarim pe Hristos dar nu prea ne intereseaza sa ne insusim invataturile sale. Ne dam drept credinciosi in El dar nu credem in Iubire. Inca mai consideram ca iubirea e un pacat si/sau o slabiciune umana. Inca mai judecam ca sentimentele si emotiile trebuiesc inabusite in favoarea luciditatii mintii. Inca ne mai subjugam inima. Dar credem in Iisus Hristos!
De 2000 de ani noi nu am inteles cine este, de fapt, Iisus si care a fost rolul sau in lume. De 2000 de ani Il sarbatorim in acelasi fel, fara sa aducem nicio schimbare in structurile noastre mentale. Am preluat doar ce ne-a convenit mai mult: ouale rosii, cozonacul, mielul si vinul. Ne mai ducem si pe la biserica ca sa fim in randul lumii (adica de fatada) si facem niste cruci pana in pamant. Dar atat! In sufletul nostru ramane acelasi gol teribil. Doar mintea e satisfacuta ca a facut „ce se cuvine” fiind departe de a percepe adevarul – adevarul lui Iisus si al fiecaruia dintre noi.
Iisus Hristos este un simbol al iubirii si tot ceea ce a facut pentru noi, oamenii, dovedeste acest lucru. Invataturile Sale ne vorbesc despre iubirea sincera si neconditionata, despre iertare si despre incredere in fortele superioare ale Binelui. „Iubeste-l pe celalalt ca pe tine insati” se manifesta din ce in ce mai rar in randul oamenilor iar „Daca cineva iti trage o palma intoarce si celalalt obraz” lipseste cu desavarsire. Si pentru ca iubire nu e intre semeni, nici iertare nu are cum sa fie. Cum ar putea sa existe credinta in Dumnezeu? In ce fel de Dumnezeu sau de Iisus am putea sa credem daca nu in unul al iubirii, al iertarii si al pacii?
Ne-am obisnuit sa cautam adevarul oriunde in afara noastra, numai in noi insine nu si tot ceea ce ni s-a servit drept informatie am luat-o de buna ca niste copii inocenti si naivi. Si ignorand intuitia propriului suflet ne-am vandut mintea unui „Dumnezeu care ne pedepseste” invatandu-ne indirect sa ne pedepsim si noi intre noi. Dumnezeu este modelul pe care il avem de urmat. Toti am vrea sa facem ca tata si ca mama atunci cand suntem mici si parintii nostri par a fi adevaratii nostri Dumnezei, nu? Prin urmare am invatat de la un „Dumnezeu crud” ce este cruzimea si ne-am comportat ca atare. In plus, am ascultat sugestiile faptului ca „suntem niste pacatosi” si am devenit.
Ce-ar fi daca ne-am da voie sa credem intr-un Dumnezeu al iubirii si daca am afla dintr-o data ca fiecare dintre noi este un fiu al lui Dumnezeu, un Iisus latent, in devenire? Daca ne-am intreba sufletul am intelege instinctiv ca un Tata Creator nu poate fi razbunator si prin urmare, nici un copil de-al sau nu poate fi pacatos. Nu ar avea cum. Doar e facut dupa „voia Sa” si dupa „chipul si asemanarea Sa”. Daca copilul este pacatos atunci si Tatal este, ceea ce este absurd!
Deschide-ti inima si asculta-i glasul stins ce vrea sa cante un sentiment de iubire. Nu-l mai inabusi cu mintea ta, nu-ti mai fie rusine cu el. Nu esti un pacatos ci esti cea mai minunata fiinta. Pentru ca esti facut din Tatal. Esti si tu parte din Dumnezeu. Si pentru ca Dumnezeu este iubire, dupa cum si-n sufletul tau e, atunci exprimati-o si iubeste cu toata deschiderea asa cum si Iisus te iubeste si Dumnezeu si eu. Acest articol e scris pentru tine cu toata dragostea mea. Ti-a fost dat sa-l citesti tot din dragoste, ca un dar de la Divinitate, la fel cum ti-a fost dat sa intalnesti fel si fel de persoane de la care ai putut invata ceva si fel de fel de evenimente cu un rol evolutiv pentru tine. Pentru ca Dumnezeu te iubeste!
Te invit sa cream un altfel de Paste. Hai sa-L sarbatorim altfel pe Iisus. Fara sacrificii animale, fara lacomie si fara destrabalare. Ci doar cu dragoste. Acea dragoste pura si sincera pe care sufletul tau o poate simti pentru fiecare fiinta, o dragoste in care bucuria de a trai este mai presus decat orice si prin care sufletele pot intelege adevarul si simbolul Invierii.
Invierea sufletului prin iubire.

de Ozana Cristea

Omul: Creeaza-mi o randuiala ca sa pot trai intr-o lume perfecta!
Dumnezeu: Asa ceva nu exista!
Omul: Cum nu exista?! Dar Tu poti crea orice!
Dumnezeu: Pana cand tu esti imperfect, orice randuiala va fi un esec. Nu exista lume perfecta cu oameni imperfecti. Iar cand tu vei ajunge sa fii perfect, atunci lumea ta va deveni perfecta, in mod automat.
Omul: Deci, pana la urma, eu trebuie sa creez lumea perfecta si nu Tu?
Dumnezeu: Creaz-o in tine si reflecteaz-o in afara ta. Va fi suficient!

de Fülöp László

Vrem să fim fericiți; asta-i clar. Constatăm că nu prea suntem. Ce facem? Prin concretul cotidian, mai visăm, ne imaginăm, creăm scenarii: ceva, cândva, sau undeva. Deseori – cineva.

Ca să ce? Ce-o să facem atunci?

Unii invocă ideea de Dumnezeu. Perfecțiunea, raiul, nirvana, salvarea, desăvârșirea. Îhîmm… E bine… Și-atunci, ce? Ca să ce, adică?

Ca să ne jucăm – de-aia! Nimeni nu-și dorește să ajungă înțelept în Nirvana de dragul înțelepciunii decât dacă este suficient de prost. Să stea crăcănat în lotus și să-l admire pe Domnul. Căci Domnul îi va zice: ”auzi, Jeane, mai bagi două imnuri de slavă, și dup-aia te duci la joacă, în curte, că Io, Unul, m-am plictisit. Plus că n-ai voce.”

Când eram puști, visam să am bani să-mi pot cumpăra tot felul de jucării, sau să pot face nu știu ce chestii minunate. Am investit mult efort și timp, am ajuns să am acești bani, iar acum sunt sfătuit să îi investesc în ”ceva serios”, sau în asigurări, în pensie etc… Adică deja să mă pregătesc să mor. Gata cu bicicleta, mersul la ski, instrumente muzicale, cântat cu băieții, etc… E timpul să devin responsabil, să mă gândesc că peste 20 de ani o să am 60, și dup-aia o să crăp. Să investesc în frică, adică. Serios? Să mori tu…!

Eu te sfătuiesc să începi de pe-acum să te joci, din nou. Să investești și în jucării, în bucuria ta. În capacitatea ta de a fi creativ și de a te juca. De a împărtăși celorlalți din bucuria, și nu din fricile tale. De a fi din nou luminos, copil.

Joacă-te! Mai devreme sau mai târziu tot acolo vei ajunge.

de Ionut Hristescu

Ajun de Craciun. Chiote de bucurie se aud din departare… Strigatele entuziaste ale copiilor vestesc Craciunul, aceasta minunata sarbatoare a nasterii Domnului.

Ce semnifica acest moment deosebit? Nasterea inseamna trezirea la viata, prin urmare aceasta sarbatoare doreste sa celebreze insasi viata. Iar faptul ca este vorba chiar de nasterea mantuitorului nostru, semnificatia capata un sens spiritual profund, invatandu-ne ca viata este mult mai pretioasa decat o consideram cei mai multi dintre noi intrucat ea este izvorul sfinteniei, scanteia divina. Prin viata Dumnezeu isi pune amprenta asupra fiecarei fiinte care o poarta. Fiecare suflet este legat de celalalt prin aceasta legatura sfanta care este viata. Astfel Dumnezeu nu se autoizoleaza pe un “taram magic” ci se extinde “precum in Cer asa si pe Pamant” prin viata, fiind prezent in tot si in toate. Pretutindeni exista Dumnezeu! Precum in exterior asa si-n interior. Universul din afara noastra se reflecta in noi si nu e cu nimic diferit. Doar un “noi” putin altfel. Daca am avea ochi sa vedem acest lucru atunci fiecare clipa a existentei noastre ar fi un motiv de celebrare si iubire si… in  loc sa distrugem am proteja, nu-i asa?

Exista totusi fiinte umane care traiesc viata ca si cum ar fi o sarbatoare. Ei nu au nevoie de ochelari speciali pentru a vedea sufletul divin din fiecare fiinta vie. Acestia sunt copiii. Si toti cei ce si-au pastrat puritatea copilariei in suflet pot simti asta. Ei instinctiv simt ca desi forma exterioara este diferita, celelalte fiinte de pe pamant sunt vii si se comporta ca atare cu acestea, indragindu-le. De aceea majoritatea copiilor iubesc animalele. Dragostea lor se manifesta in mod natural la fel ca si viata. Insasi bucuria lor existentiala este maxima fara a avea vreun alt motiv. Craciunul pentru ei este doar un motiv in plus de sarbatorire a vietii exprimat prin minunatele colinde si strigate de bucurie.

La polul opus acestora sunt oameni care vad in Craciun doar o ocazie de a-si satisface necesitatile de baza.  Ei nu vad alta bucurie in simpla lor existenta. Nu vad semnificatia Craciunului si prin urmare, pentru a-si satisface cat mai plenar aceste placeri, ei sunt nevoiti sa sarbatoreasca aceasta sfanta celebrare a vietii intr-un mod paradoxal, tranfomand acest simbol al vietii intr-unul al mortii. Si in timp ce copiii se pregatesc de Craciun impodobind bradul – simbol al vietii vesnice, adultii isi pregatesc cutitele pentru a curma viata cat mai multor animale, crescute de ei special pentru acest scop ca pe niste obiecte fara suflet. Uciderea acestora a devenit o afacere extrem de profitabila pentru ei. Oamenii sunt disperati dupa mancare – singura lor placere. Viata lor inseamna moarte. Sensul existentei lor este placerea de a manca iar a manca presupune a ucide. Asta-i viata…

Unii striga de bucurie, altii zbiara de disperare… Astfel, puritatea sfanta a acestui moment magic este patata cu sange. Bucuria vietii unora se transforma in durerea mortii altora. Vazduhul se infricoseaza la auzul agoniei… Strigat de Craciun… Dar parca nimeni nu le aude groaza, nimeni nu le poate salva. Pentru ca unii si-au pierdut auzul iar altii sunt pe cale sa si-l piarda… prin indiferenta.

In supermarketuri produsele din carne ambalate frumos ne asteapta si ne imbie sa le cumparam gandindu-ne la placerea gustului. Dar ce energii sunt ascunse sub aceasta placere ce mai conteaza? Suferinta si spaima la pachet. Cine mai doreste?

O recunoastem pretutindeni in viata noastra. Sanatatea fiecaruia din noi e alterata de stress si parca intotdeauna se gaseste cineva care sa ne alerge. Ne simtim hartuiti din toate partile de datorii si responsabilitati si pe zi ce trece ne simtim parca tot mai epuizati. Strigam ajutor si parca nimeni nu ne-aude. Suntem in suferinta…. aceeasi suferinta pe care si noi o producem celor neputinciosi. Inconstient.

Craciunul are o semnificatie deosebita. Prin nasterea lui Isus are loc o trezire de constiinta mondiala prin impactul sau psihologic si spiritual imens asupra oamenilor. De aceea se sarbatoreste in fiecare an. Acesta este scopul, nu… sacrificarea animalelor. Dumnezeu nu iubeste sacrificiul ci mila, compasiunea, dragostea. El plange odata cu fiecare suflet care sufera si rade impreuna cu cel care este fericit. Pentru ca El este in toate. Cand ucizi, acel cutit intra si-n inima Lui… Cand te hranesti cu aceasta cruzime, te hranesti cu suferinta. De aceea viata unora este atat de diferita de a altora. Unii aleg o cale, altii alta cale. Tu pe care o alegi? Cu ce doresti sa-ti impodobesti pomul vietii? Poti alege sa sa pui in el cele mai pretioase fructe ale fericirii sau cele mai dureroase poveri. Depinde numai de tine. De cele alese pentru tine din toata aceasta infinitate.

Poti alege Craciunul ca simbol al propriei tale renasteri schimbandu-ti vechile podoabe cu altele noi, pline de viata, de optimism si de fericire. Poti alege iubirea in locul urii si sa constati ca intineresti. Poti alege sa strigi de bucurie. Miracolul poate fi posibil chiar acum. In ajun de Craciun.

O… Craciunul, strigatul de bucurie al vietii si creatiei sfinte, venirea ta ne umple de speranta unei vieti mai bune!

Spiritul sau, cu forta sa magica de a implini tuturor cele mai frumoase vise, ne arata calea catre implinirea lor incepand cu propria noastra transformare interioara. Craciunul ne invita sa ne deschidem larg portile inimii catre Dumnezeu si prin Acesta, catre toate celelalte suflete cu care suntem prinsi in aceasta minunata hora a existentei. El ne invata sa respectam viata si sa o protejam astfel incat strigatele de durere sa se transforme in strigate de bucurie pentru toata suflarea, implicit si pentru noi, oamenii. De aceea in ajun de Craciun oamenii invata sa daruiasca unul altuia diverse daruri materiale sau/si spirituale sub forma gandurilor si a cuvintelor. Pentru cei mai multi dintre noi Craciunul este sarbatoarea celor mai placute surprize. Este un exercitiu pe care il facem intre noi an de an cu ocazia acestui eveniment. Acesta, urmat de sarbatoarea Anului Nou, are ca simbol o invitatie subtila. Nu la mancare. Ci la re-creere, la renastere. Odata cu Craciunul al carui spirit ne face sa fim mai buni, putem continua sa ne traim viata in acest spirit si in noul an, facand din fiecare zi a vietii noastre un motiv de sarbatoare, de iubire si de fericire. Constientizand ca acest lucru este posibil, noua haina a energiei pozitive cu care ne imbracam ne poate deschide perspective spectaculoase, implinindu-ne cele mai frumoase vise. Minunile sunt posibile. Ele sunt in puterea noastra la fel ca existenta lui Mos Craciun. Si cine ar putea spune ca Mosul nu exista cand noi avem puterea de a-l face sa existe prin propria noastra vointa? Totul depinde de spiritul in care ne traim fiecare zi a existentei, in spiritul bucuriei sau al suferintei, al iubirii sau al urii, al sanatatii sau al bolii, in functie de alegerile pe care le facem.

Sa dam curs invitatiei divine de a ne bucura de viata. Cu fiecare an Dumnezeu ne asteapta tot mai mult sa participam cu sufletele noastre la minunatul dans. El creaza muzica, noi suntem invitati sa creem dansul. Dansul vietii. Nu numai de Craciun ci in fiecare zi a existentei noastre.

de Ozana Cristea

Viata este aidoma apei, o modelezi cat timp este inghetata, apoi cand da caldura si se dezgheata o poti lua linistit de la capat. Alteori este volatila, nu apuci nici sa o vezi nici sa o simti prea mult, pur si simplu treci prin ea, cand devine lichida se intampla sa-ti treaca printre degete si te intrebi : “dar rolul meu in viata mea care mai e, daca ea ma poarta pe valuri necontenit ?” Arta de a o stapani. Te-ai jucat vreodata cu apa ? Ador sa stau in apa, sa visez, sa citesc, sa contemplu flacara unei lumanari, sa inot sau pur si simplu sa plutesc, iar toate acestea se intampla deoarece iubesc apa si ea imi raspunde iubindu-ma pe mine. Insa nu e mereu asa, sa nu credeti ca eu iubesc apa mereu, of cat de minunat ar fi, dar poti mereu sa o iubesti cand ea se transforma in viituri, ia oameni si agoniseli cu ea ? cum poti sa iubesti ceva ce te face sa renunti la atatea fara de voie, fara a fi intrebat si consultat ? Cum sa faci atunci cand ea te patrunde in toate coturile, nu lasa nimic neinvadat ? Iti intra in suflet, in intimidate atunci cand si cum doreste, de ce ? i-ai dat voie ? Poate ca nu, insa ea stie exact unde si de ce se strecoara, ea stie, caci ea contine toata informatia si constiinta ta si stie ce e bine pentru tine, poate mai bine decat tine insuti.

Uneori formeaza o balta cu gust fad, un lac cu broaste ce se transforma in printi aducatori de nestemate sau un izvor ce te ademeneste sa-i sorbi tineretea, curgand cu repeziciune din varful unui munte, corodand, frematand, dansand si cu toate ca se rostogoleste cu viteza nebuna, este pur si curat ca lacrima, ori poate chiar … lacrima. Mai tarziu poate deveni fluviu, maret, impunator, cu mii si mii de informatii adunate, ingradit intre propriile-i maluri, pierzandu-si supletea si vioiciunea, dar ramanand puternic si hotarat. Alteori ingandurat sau reactiv devenind infricosator, acestea toate sunt create de ea, prin ea, apa.

Viata ori apa, nici o diferenta, apa vie ori moarta, apa memorabila ori anonima, curgatoare ori statuta, tot o apa si un pamant binecuvantat.

de Cosmina Duba

In drumul spre soarele evolutiei spirituale si-a fericirii te poti izbi deseori de norii grei ce invaluie Pamantul (planul fizic cu toate insatisfactiile aferente lui). Si ametit te opresti din zborul tau zicandu-ti “ce-a fost asta?” si realizezi ca pentru a merge mai departe ai nevoie de un ajutor divin care sa-ti sopteasca ce trebuie sa faci mai departe si cum sa treci prin acel nor negru, ignorandu-l. Uneori ajungi la concluzia ca drumul spre soare poate fi facut in grup numai daca toti membrii tind spre acelasi lucru. Cand unul dintre ei alege sa se cufunde in Pamant pentru a gusta fericirea, atunci ce mai poate fi facut? Cum ramane cu restul grupului tinand cont de legaturile sentimentale dintre oameni? Este momentul cand, desi inconjurat de oameni, te simti dintr-o data atat de singur…

Si te gandesti “unde au disparut ceilalti”? Cand de fapt, nu ceilalti dispar ci tu insuti. Te retragi in interiorul propriului tau suflet pentru a cauta un raspuns la intrebarea ce te framanta. Si daca iti permiti o clipa de liniste, o clipa cat o infinitate, atunci vei putea simti cum sufletul tau se umple de pace si de bucurie iar un zambet din ce in ce mai larg se instaleaza confortabil pe fata ta, luminand-o.

E raspunsul!

Si in acea clipa intelegi ca “problema” este de cele mai multe ori o eroare de perceptie asupra lucrurilor. Si ca acea eroare este o reflexie a propriilor tale temeri pana la urma.

Daca deschizi larg ochii spirituali poti observa ca nu esti chiar atat de singur precum credeai si nici chiar atat de neputincios sau de “ametit” de eventualele socuri ce survin neasteptat in viata ta. Ele au menirea de a te provoca mereu pentru a te trezi spiritual din ce in ce mai mult, a intelege si invata din propria ta experienta. Nici o invatatura nu e mai valoroasa decat cea experimentata de tine insuti.

Deschide-ti inima si poti simti nu numai ca nu esti singur in zborul tau spre soarele spiritualitatii ci si ca grupul din care faci parte este mult mai numeros decat credeai iar sustinerea ta se realizeaza din nenumaratele fire invizibile ale iubirii. Poti simti asta numai daca permiti inimii tale sa se deschida pentru a primi atat de multa iubire incat iti copleseste mintea. Iubirea nu vine de la o singura persoana… deci primeste-o de la o infinitate… Iubirea e ca si curentul electric, curge pretutindeni, fiind prezenta in inima fiecarui om (si nu numai). Descopera asta. Ea e raspunsul care te poarta spre cer.

de Ozana Cristea

Ma uit in urma si vad cum timpul s-a scurs, s-a scurs mult prea repede pentru a-mi da seama cum, si ma intreb daca m-am bucurat de fiecare clipa a sa, probabil ca nu, de ce ? deoarece nu i-am dat timp. N-am zabovit sa-mi bucur inima si sufletul, doar punga cu manere mari ce-asteapta a fi umpluta zi de zi, de parca am avea zece guri si zece corpuri ce au nevoie de camere multe in care sa se lafaie. Ma uit cu ingrijorare si la gandul meu, care zboara, zboara cu repeziciune si deseori nu lasa nici un gand util in urma sa, ia totul cu el si pacea, si linistea, si bucuria relaxarii, e ca o ciocanitoare ce spune mereu ce nu am facut si ce nu am spus cum ar fi trebuit sa ma comport in anumite situatii. Ma uit si la iubirea mea, posibil sa nu miroase a parfum, caci ea se pierde printre atatea preocupari ce primesc intaietate. Si-atunci ma-ntreb de ce nu-i dau timpului timp, gandului gand si iubirii iubire, de ce nu ma las purtata pur si simplu de val, de ce nu am incredere in necunoscut si in ce poate sa vina fara control asupra mea. De frica, acesta este raspunsul meu, imi este frica, frica de necunoscut, frica de pierderi, frica de mine.

A urmat internarea in sectia de chirurgie a unui spital specializata pe operarea fricii, unde medicul ce m-a operat se numea Convingere. El, impreuna cu Credinta care ma insotea, m-au convins ca putem chiureta frica, fiind un organ inutil, creat de mine insumi. Am ramas surprinsa cand medicul a venit sa-mi faca cunostinta cu bisturiul, se numea Iubire. Cu Iubire am inceput o relatie frumoasa de prietenie, el mi-a explicat ca de cate ori este nevoie sa repar ceva, o pot face cu ajutorul sau si mi-a dat cateva exemple : “de cate ori te simti atacat, frustrat, lipsit de aparare, obosit sau suparat, foloseste-ma, iar ele se vor risipi prin simpla-mi prezenta”.  Apoi au aparut asistentele, Determinare, Hotarare si Actiune, ele mi-au dat determinarea, hotararea si actiunea in procesul de recuperare postoperatoriu, ele au fost cele care m-au ajutat necontenit sa-l tin pe Iubire in mana si sa-l folosesc de cate ori a fost necesar. La externare, o fata tanara si frumoasa, delicata, cu o voce blanda, foarte binevoitoare mi-a inmanat biletul de externare pe care scria sfatul medicului : “ da-i timpului timp, gandului gand si iubirii iubire”

De cate ori ma indoiesc de mine, imi amintesc de  fata cea blanda de la externari si recitesc sfatul medicului Convingere.

Adresa spitalului : strada Increderii nr. 9, localitatea Divina.

de Cosmina Duba