Articolele din categoria ‘Laszlo Fulop’
Ieri seara am taiat o ceapa.
Si lacrimam…
Dar dupa cateva secunde, mi-am dat seama ca n-am “plans” la taierea cepei de ani de zile…
Inseamna ca cea pe care am taiat-o ieri era o ceapa adevarata!
Asa ca am continuat sa “plang”, dar cu bucurie 
Am cumparat-o la Chibed, jud. Mures. Acolo toata lumea cultiva ceapa si rosii. Legumele se vand la marginea soselei, direct de catre producator.
Si cum sunt?
Intr-o seara am mancat 4 rosii de marime mijlocie. Fara sare, fara paine, fara nimic. Si nu mi-a venit sa mai mananc si altceva, in acea seara. Acele rosii aveau un gust exact ca cele din copilaria mea…
Veganii astia zic bine ceea ce zic. Mananci legume sau fructe adevarate si incepi sa te simti conectat la Univers. Devii tot un zambet, intreaga ta fiinta devine o rugaciune – cui nu-i place acest cuvant: coexistenta cu Dumnezeu
Ne plangem ca Dumnezeu este ineficient.
Ca nu face nimic.
Ca nu ne asculta rugaciunile.
Ne-ar placea sa ne puna la dispozitie o masina de fabricat fericire.
Dar tare mi-e teama ca aceasta s-ar putea strica destul de repede si n-ar sti nimeni s-o repare.
De fapt, cat de mare este Dumnezeu? Cat de atotputernic este?
Pentru ca stim ca este nelimitat, dar observam ca in viata de zi cu zi se manifesta cu limitare.
Cheia acestei dualitati este ascunsa intr-o formula matematica:
“Dumnezeu” = “Dumnezeu din interiorul meu”.
Nici mai mult, nici mai putin.
Daca il intrebam pe Dumnezeu insusi despre acest subiect, el ne va spune ca El = El insusi.
Daca il intrebam pe Bula, vom primi niste variante de raspuns:
1. “Dumnezeu nu exista”
- comentariul nostru: Bula nu este constient de propria sa natura divina
2. “Dumnezeu exista, undeva departe”
- comentariul nostru: Bula nu este constient nici de aceasta data de propria sa natura divina, insa ceva incepe sa licareasca in mintea lui
3. “Dumnezeu exista!”
- comentariul nostru: Bula incepe sa fie constient de propria sa natura divina, insa diferenta dintre el si Dumnezeu este inca relativ mare
4. “Dumnezeu se afla in mine!”
- comentariul nostru: Bula a facut pasi mari spre starea de Maestru spiritual
5. “Eu si Tatal Una suntem!”
- comentariul nostru: Bula a ajuns la starea de dezvoltare a lui Iisus Christos
Toate aceste faze sunt posibile.
Sa revenim la formula noastra matematica: “Dumnezeu” = “Dumnezeu din interiorul meu”. Adica, Dumnezeu nu trece de starea mea de constientizare. El imi da cadou o masina de fabricat fericire, dar imi da o versiune pe care am s-o pot repara in caz ca se strica. Daca mi-ar da varianta “ultimul racnet”, poate nici n-as sti s-o folosesc. M-as bucura de ea un timp, pana s-ar rugini, s-ar prafui si s-ar strica.
Iar noi ne rugam ca El sa produca minuni peste nivelul nostru de intelegere. Il rugam sa nu respecte formula de matematica de mai sus. Adica, sa ne dea o versiune a masinii de fabricat fericire care depaseste conditia noastra spirituala.
Hai sa ne jucam cu gandul: ce s-ar intampla daca totusi am primi in dar o versiune pe care n-o meritam? Fiind nou-nouta, aceasta ne-ar indeplini dorinta cea mai fierbinte din acel moment. Si am fi fericiti o zi, doua. Dupa aceea, poate in sufletul nostru ar rasari o dorinta care ar depasi capacitatile masinii si am solicita o versiune si mai buna. Si Dumnezeu, in bunatatea Lui, ne-ar da si aceea. Si tot asa. … pana la versiunea ultimul racnet. Si cand ne-am fi plictisit si de aceea, am cere urmatoarea versiune. Si atunci Dumnezeu si-ar ridica din umeri…
Abia atunci am realiza ca am fost vesnic nemultumiti. Ca n-am fost, nicio clipa, cu adevarat fericiti.
Ce-ar urma? Probabil am plange vreo ora pe umarul lui Dumnezeu… Iar El ne-ar zice, ca un adevarat Tata, iertandu-ne:
“Nu-i asa ca iti ajunge varianta pe care o poti repara si singur?”
Adica, este bine sa respectam formula matematica: “Dumnezeu” = “Dumnezeu din interiorul meu”
La aceasta idee se refera si fraza lui Iisus Christos: “Credinta ta este ceea ce te-a vindecat!” Iisus afirma in mod deschis ca nu El este cheia vindecarii, ci credinta omului care tocmai s-a vindecat. Adica, s-a respectat formula matematica de mai sus. “Dumnezeu din interiorul fiintei vindecate” a crescut la cote suficient de inalte astfel ca vindecarea sa fi devenit posibila.
Iisus n-a intrebat niciodata pe nimeni: “Hei, n-ar vrea cineva sa se vindece?” El a lasat ca “Dumnezeu din interiorul fiecaruia” sa-si faca lucrarea.
Imi place mult de George Carlin. El a spus ca daca s-ar ruga vreodata, s-ar ruga la prietenul sau Joe Pesci, fiindca acesta este un tip care pune lumea in miscare.
Bine, atunci cum sa ne rugam? Care este pana la urma rostul rugaciunii?
Ne rugam ca “Dumnezeu din interior” sa creasca. Sa devina mai armonios, mai capabil, mai … dumnezeiesc. Ne rugam la Dumnezeu-Tatal, simtind cum creste “Dumnezeu din interiorul nostru”. Realizand ca suntem fiinte constiente de sine, ne dam seama ca n-are nici un rost sa ne rugam pentru jucarii care ne depasesc. Un astfel de cadou ne-ar produce oricum un gol in suflet.
Ne putem ruga cum dorim. De exemplu, facand dragoste cu Universul, cum s-a exprimat, atat de frumos, Neale Donald Walsch. Sau, plimbandu-ne in parc si admirand culorile toamnei. Orice facem pentru propriul nostru suflet – orice pentru a creste “Dumnezeu din interior” – este rugaciune adevarata.
Se pune si o alta intrebare, importanta: cum putem ajuta o alta fiinta umana, aflata intr-o oarecare suferinta sau intr-un oarecare impas?
Raspunsul este evident: este recomandabil sa crestem “Dumnezeu din interiorul sau”. Prin orice metoda. De exemplu, spunandu-i, cu incredere: “Tu poti.”
Dumnezeu nu este ineficient. Nu este adevarat ca nu face nimic. Doar ca se autolimiteaza cu scopul de a ne face constienti de faptul ca suntem, noi insine, fiinte de natura divina. Cu adevarat, praf de stele…
de Fülöp László
Ne plangem ca Dumnezeu este ineficient.Pentru ca stim ca este nelimitat, dar observam ca in viata de zi cu zi se manifesta cu limitare.
“Dumnezeu” = “Dumnezeu din interiorul meu”.
de Fülöp László
Am jucat de-a va-ti ascunselea cu fericirea, in parc.
Am cautat-o la malul fluviului si nu era acolo.
Am cautat-o dupa copaci si nu era nici acolo.
M-am uitat peste tot si nu era nicaieri.
M-am resemnat si eram pe cale sa renunt.
Deodata, am simtit mana ei calda pe umarul meu.
M-am intors si ea imi zambea cu blandete.
- Tu te-ai ascuns. Eu trebuia sa te caut. Intotdeauna, eu trebuie sa te caut.
de Fülöp László
Am cautat-o dupa copaci si nu era nici acolo.
M-am uitat peste tot si nu era nicaieri.
M-am resemnat si eram pe cale sa renunt.
M-am intors si ea imi zambea cu blandete.
M-am trezit brusc. Cineva ma batea de zor. Nu ma durea prea mult, fizic. Supararea provocata de faptul ca sunt batut in asa hal era cea care m-a durut cu adevarat.
Problema era ca nu ma puteam uita la cel care ma lovea fiindca n-aveam ochi fizici.
Eram un sac de box.
Da, asta eram.
Instinctiv, stiam ca nu ma pot incarna decat intr-un corp uman.
Incarnarea asta intr-un sac de box ganditor era cel putin ciudata…
Intotdeauna mi-ar fi placut sa fiu de exemplu un cocker spaniel.
Stiam ca dorintele din adancul inimii sunt rugaciunile cele mai fierbinti. Rugaciunile adevarate. Acelea care se indeplinesc.
Daca m-as fi gasit intr-un corp de cocker spaniel, sincer, nu m-as fi mirat.
Dar intr-un sac de box?!
Si colac peste pupaza, unul care mai si gandeste? Si are suflet? Si il mai si doare?
Zi dupa zi, venea omu’ asta la antrenament si ma batea de zor.
Repet: fizic nu ma durea, fiindca eram un sac de box. Sa fiu lovit era chiar scopul existentei mele.
Dar imi era extrem de greu sa accept situatia.
Ma durea sufleteste.
Cum sa ma incarnez intr-un sac de box?!
Sa nu am ochi, urechi, maini si picioare?
Mi-am zis: aceasta o fi karma mea.
Dupa cateva zile de dureri sufletesti cumplite mi-a venit o idee. Desi eram un simplu sac de box, mi-am pastrat toate facultatile sufletesti si spirituale. Inclusiv capacitatea de a simti durere, asa cum am spus deja.
Asa ca ma puteam ruga.
Si am inceput:
- Doamne, ma auzi?
- Da.
Era un “Da” sigur pe care il auzeam cu urechile mele sufletesti. M-am linistit. Eram pe fir.
- Doamne, imi poti imprumuta ochii tai?
- Desigur.
Era un raspuns la fel de afirmativ si la fel de prompt ca cel precedent.
Si aveam ochi.
Eram un sac de box inzestrat cu ochi.
Mi-era teama sa le deschid, fiindca puteam fi lovit oricand. Doar in acest moment mi-a picat fisa: boxeru’ asta care face zilnic antrenament pe mine, nu doarme, n-are familie, nu lucreaza – cum de sta toata ziua la antrenament?
Am asteptat cateva secunde pana cand loviturile s-au rarit. Atunci mi-am deschis ochii. Si l-am zarit.
Eram … eu insumi.
Celalalt “eu” era o varianta de-a mea surdo-muta spiritual. Fizic, imi semana leit, dar era un tip antipatic rau. Parca “eu” sacul de box as fi luat inima si sufletul din “eul” meu real iar “el” sa fi ramas cu tot restul. Ce interesant!
Intr-un fel, m-am usurat. Nu m-a batut Dumnezeu, nu m-a batut altcineva decat eu insumi! Ma rog, era un “eu” pe care il simteam ca fiind “el”, dar totusi aveam sanse sa-l induplec sa nu ma mai bata. Sau macar sa-mi spuna de ce ma bate.
Dar cum sa ma inteleg cu el? Eu ma situasem pe un alt plan al existentei decat el.
Mi-am dat seama ca eu pot sa zbier in limba mea cat vreau dar el nu ma va auzi.
Vocea gurii mele nu o sa ajunga la urechile lui fiindca se afla pe alte planuri ale existentei. Gura mea emite pe o alta frecventa decat este capabila urechea lui sa perceapa.
Ce este de facut?
Mi-a venit o singura idee: il intreb pe Dumnezeu.
- Doamne, esti pe fir?
- Da’ cum sa nu – venea raspunsul prompt.
- Ce sa fac ca sa scap de suferinta asta surda?
- Pai, inceteaza sa te mai bati.
- Dar el ma bate, nu eu…
- De ce l-ai lasat sa plece din tine?
Deci, asta era. Tipu’ asta batea la usa mea. Vroia sa reintre in mine. Si de fapt eram si eu un surdo-mut spiritual. Ma complaceam in ideea ca am fost jumatatea cea
evoluata, insa eram inchis in mine insumi. Am fost un sac de box si atat.
Iar “el” nu era neaparat un tip mai putin evoluat decat mine: era pur si simplu partea mea saturniana. Un tip incapatanat, nu foarte dispus sa comunice. Un boxer si atat.
Ceea ce am perceput eu ca fiind karma mea eram eu insumi. Ma bateam pe mine insumi.
Solutia lui Dumnezeu era sa ma reintregesc.
Sa nu mai fiu scindat in “partea suparata pe mine insumi” si “partea suferinda”.
M-am trezit din nou. Aveam maini, picioare, ochi, urechi… Eram din nou om. Nu mai eram un sac de box.
Si eram cuprins de o pace interioara nemaiintalnita.
Mi-am zis ca ar fi bine sa trag niste concluzii, pentru aceea care s-ar trezi in starea de “sac de box”.
Deci, mi-am zis asa: daca mai constat ca sufar cumplit, ca-mi platesc karma, o sa incerc sa parcurg urmatorii pasi:
1. Identific care parte din mine este sacul de box si care parte din mine este boxerul.
2. Incerc sa-mi dau seama de ce s-au separat. Incerc sa vad ce fel de Lege Spirituala am incalcat de m-am scindat in doua parti.
3. Renunt la dorinta mea care nu este in concordanta cu Legea Spirituala incalcata. Oricat mi-ar fi de greu. Altfel, raman scindat in doua parti si partea mea
saturniana ma va batea pana voi intelege. Sau pana mor.
4. Astept cu rabdare pana cand boxerul se reintegreaza in fiinta mea. Acest proces de reintegrare se petrece la fel de simplu ca orice eveniment din natura, de exemplu un rasarit de soare. Depinde in care parte a noptii ma aflu. Poate trebuie sa astept o ora, poate doua ore, … poate noua ore, dar rasaritul va veni sigur.
Odata ce renunt la noapte se deschide poarta prin care rasaritul va putea intra.
Pana la urma, mi-am dat seama ca ceea ce numim karma nu este un samurai cu sabia scoasa. Este doar boxerul care iese din noi si ne bate mar. Partea noastra saturniana: un tip incapatanat care nu poate fi convins decat cu argumente transsaturniene. Ce inseamna acestea? Ceea ce se afla dincolo de corpul fizic, ego si tipurile de fericire care depind de alte persoane.
Avantajul este ca pe acest boxer il cunosc. Face parte din mine. Nu este un samurai trimis din exterior. Daca reusesc sa restabilesc firul de comunicare spre el, am castig de cauza. Nu-l voi putea convinge sa se opreasca din antrenament dar macar imi va spune de ce ma bate.
Mai e ceva de spus? Da, trebuie sa tin aproape de boxerul meu. Si sa invat limbajul planetelor Uranus, Neptun si Pluton, fiindca boxerul – fiind de natura saturniana - ii accepta ca arbitri de ring.
de Fülöp László
Repet: fizic nu ma durea, fiindca eram un sac de box. Sa fiu lovit era chiar scopul existentei mele.
Dar imi era extrem de greu sa accept situatia.
Ma durea sufleteste.
Cum sa ma incarnez intr-un sac de box?!
Sa nu am ochi, urechi, maini si picioare?
Mi-am zis: aceasta o fi karma mea.
Asa ca ma puteam ruga.
Si am inceput:
- Doamne, ma auzi?
- Da.
Era un “Da” sigur pe care il auzeam cu urechile mele sufletesti. M-am linistit. Eram pe fir.
- Doamne, imi poti imprumuta ochii tai?
- Desigur.
Era un raspuns la fel de afirmativ si la fel de prompt ca cel precedent.
Si aveam ochi.
Eram un sac de box inzestrat cu ochi.
Mi-era teama sa le deschid, fiindca puteam fi lovit oricand. Doar in acest moment mi-a picat fisa: boxeru’ asta care face zilnic antrenament pe mine, nu doarme, n-are familie, nu lucreaza – cum de sta toata ziua la antrenament?
Am asteptat cateva secunde pana cand loviturile s-au rarit. Atunci mi-am deschis ochii. Si l-am zarit.
Intr-un fel, m-am usurat. Nu m-a batut Dumnezeu, nu m-a batut altcineva decat eu insumi! Ma rog, era un “eu” pe care il simteam ca fiind “el”, dar totusi aveam sanse sa-l induplec sa nu ma mai bata. Sau macar sa-mi spuna de ce ma bate.
Dar cum sa ma inteleg cu el? Eu ma situasem pe un alt plan al existentei decat el.
Mi-am dat seama ca eu pot sa zbier in limba mea cat vreau dar el nu ma va auzi.
Vocea gurii mele nu o sa ajunga la urechile lui fiindca se afla pe alte planuri ale existentei. Gura mea emite pe o alta frecventa decat este capabila urechea lui sa perceapa.
Mi-a venit o singura idee: il intreb pe Dumnezeu.
- Doamne, esti pe fir?
- Da’ cum sa nu – venea raspunsul prompt.
- Ce sa fac ca sa scap de suferinta asta surda?
- Pai, inceteaza sa te mai bati.
- Dar el ma bate, nu eu…
- De ce l-ai lasat sa plece din tine?
evoluata, insa eram inchis in mine insumi. Am fost un sac de box si atat.
Iar “el” nu era neaparat un tip mai putin evoluat decat mine: era pur si simplu partea mea saturniana. Un tip incapatanat, nu foarte dispus sa comunice. Un boxer si atat.
Solutia lui Dumnezeu era sa ma reintregesc.
Sa nu mai fiu scindat in “partea suparata pe mine insumi” si “partea suferinda”.
Si eram cuprins de o pace interioara nemaiintalnita.
Mi-am zis ca ar fi bine sa trag niste concluzii, pentru aceea care s-ar trezi in starea de “sac de box”.
Deci, mi-am zis asa: daca mai constat ca sufar cumplit, ca-mi platesc karma, o sa incerc sa parcurg urmatorii pasi:
1. Identific care parte din mine este sacul de box si care parte din mine este boxerul.
2. Incerc sa-mi dau seama de ce s-au separat. Incerc sa vad ce fel de Lege Spirituala am incalcat de m-am scindat in doua parti.
3. Renunt la dorinta mea care nu este in concordanta cu Legea Spirituala incalcata. Oricat mi-ar fi de greu. Altfel, raman scindat in doua parti si partea mea
saturniana ma va batea pana voi intelege. Sau pana mor.
4. Astept cu rabdare pana cand boxerul se reintegreaza in fiinta mea. Acest proces de reintegrare se petrece la fel de simplu ca orice eveniment din natura, de exemplu un rasarit de soare. Depinde in care parte a noptii ma aflu. Poate trebuie sa astept o ora, poate doua ore, … poate noua ore, dar rasaritul va veni sigur.
Odata ce renunt la noapte se deschide poarta prin care rasaritul va putea intra.
Adevarul este ca nu ai nevoie de nimeni si de nimic.
Cand s-a nascut, Dumnezeu era singur.
Nu era nici barbat, nici femeie.
Si ne-a creat dupa chipul si asemanarea Lui.
Dumnezeu este un sistem energetic stabil.
Drept urmare, si matricea initiala a omului este conceputa ca un sistem energetic stabil.
Barbatul este un Intreg.
Femeia, la fel.
Separarea sexelor s-a produs mai tarziu. Dumnezeu a considerat ca pentru a ne face mai interesati in urmarirea unor scopuri divine ca Frumusetea si Perfectiunea, creeaza genul masculin si feminin.
De-a lungul istoriei, s-a inventat ideea ca femeia si barbatul formeaza impreuna un Intreg. S-au scris mii si mii de poezii si s-au realizat sute de filme pe acest subiect.
Dar daca ne gandim ca majoritatea covarsitoare a umorului de pe aceasta planeta este generata tocmai de dificultatile de functionare ale relatiilor dintre barbati si femei, putem intui ca aceasta idee nu poate fi baza colaborarii dintre cele doua sexe.
Pentru ca in momentul in care ai spus ca ai nevoie de cineva sau ceva, ai creat o bresa in sistemul tau energetic. Nu poti sa-ti permiti sa depinzi de obiecte. De bani, haine, masina sau stiu eu mai ce. Fiindca aceasta dependenta da nastere la scurgerea energiei vitale.
La fel, nu ai voie sa depinzi de o alta fiinta umana, de un barbat sau de o femeie. Nu poti sa zici ca ai nevoie de energiile, inima, sufletul, vibratiile, corpul sau zambetul cuiva. Fiindca omul de care depinzi se poate imbolnavi, pleca, muri. Si astfel risti sa ramai descoperit.
Dumnezeu nu Si-a permis sa ne creeze astfel incat sanatatea sau fericirea noastra sa depinda de un alt om. Ne-a creat ca sisteme energetice stabile. Ca Intregi.
La inceputul existentei noastre putem constata ca avem niste lacune de completat, ca trebuie sa lucram pe noi insine. Sau sa ne lasam slefuiti de energiile divine. Insa, varianta de a completa un gol printr-o fiinta umana care a reusit in prealabil sa umple acel gol in ea insasi, nu este functionabila. Solutia nu este stabila. Cealalta fiinta umana va putea accepta doar temporar rolul de “dop energetic”. Principiile divine il vor inlatura, mai devreme sau mai tarziu. O problema interioara trebuie rezolvata intocmai. Nu exista timp pentru peticire cu ajutorul energiilor unei alte persoane.
Astrologic vorbind, daca ai cuadraturi, opozitii, case arhipline sau axe interceptate, apoi rezolva problemele ascunse acolo bazandu-te pe fortele tale si pe cele ale lui Dumnezeu. Constientizandu-le, si mai ales, cu incredere.
Asadar, relatie perfecta exista doar intre doua fiinte perfecte. Iubire adevarata poate exista doar intre doua fiinte care nu au nevoie de iubire.
Omule, fii convins ca exista suficienta iubire in Univers – in aerul pe care-l respiri, in arborele care creste in curtea ta, in piatra care se rostogoleste in drum – ca sa te hraneasca.
Poti iubi, si este chiar indicat acest lucru, dar fa-o intr-un mod absolut liber. Fara sa te atasezi de actul iubirii, orice forma ar lua acesta.
Fii la fel de armonios inainte si dupa timpul dedicat iubirii propriu-zise. Si mai ales, fii convins ca nici in afara acestuia nu iesi din circuitul iubirii.
Iubirea este permanenta si omniprezenta. Este o realitate. Faureste-l in viata ta, astfel ca relatiile tale sa poata evolua spre armonie si perfectiune.
Constientizeaza faptul ca esti perfect. Ca nu ai nevoie de nimeni. Aceasta este baza relatiilor perfecte.
de Fülöp László
Nu era nici barbat, nici femeie.
Si ne-a creat dupa chipul si asemanarea Lui.
Dumnezeu este un sistem energetic stabil.
Drept urmare, si matricea initiala a omului este conceputa ca un sistem energetic stabil.
Barbatul este un Intreg.
Femeia, la fel.
De-a lungul istoriei, s-a inventat ideea ca femeia si barbatul formeaza impreuna un Intreg. S-au scris mii si mii de poezii si s-au realizat sute de filme pe acest subiect.
Dar daca ne gandim ca majoritatea covarsitoare a umorului de pe aceasta planeta este generata tocmai de dificultatile de functionare ale relatiilor dintre barbati si femei, putem intui ca aceasta idee nu poate fi baza colaborarii dintre cele doua sexe.
Pentru ca in momentul in care ai spus ca ai nevoie de cineva sau ceva, ai creat o bresa in sistemul tau energetic. Nu poti sa-ti permiti sa depinzi de obiecte. De bani, haine, masina sau stiu eu mai ce. Fiindca aceasta dependenta da nastere la scurgerea energiei vitale.
La fel, nu ai voie sa depinzi de o alta fiinta umana, de un barbat sau de o femeie. Nu poti sa zici ca ai nevoie de energiile, inima, sufletul, vibratiile, corpul sau zambetul cuiva. Fiindca omul de care depinzi se poate imbolnavi, pleca, muri. Si astfel risti sa ramai descoperit.
Dumnezeu nu Si-a permis sa ne creeze astfel incat sanatatea sau fericirea noastra sa depinda de un alt om. Ne-a creat ca sisteme energetice stabile. Ca Intregi.
Poti iubi, si este chiar indicat acest lucru, dar fa-o intr-un mod absolut liber. Fara sa te atasezi de actul iubirii, orice forma ar lua acesta.
Fii la fel de armonios inainte si dupa timpul dedicat iubirii propriu-zise. Si mai ales, fii convins ca nici in afara acestuia nu iesi din circuitul iubirii.
Iubirea este permanenta si omniprezenta. Este o realitate. Faureste-l in viata ta, astfel ca relatiile tale sa poata evolua spre armonie si perfectiune.
Constientizeaza faptul ca esti perfect. Ca nu ai nevoie de nimeni. Aceasta este baza relatiilor perfecte.
Maestrul lucra singur pe camp.
Au venit la el niste ziaristi.
Unul dintre ei l-a intrebat.
- Maestre, care e secretul armoniei tale desavarsite?
Maestrul i-a raspuns:
- Faptul ca in fiecare clipa a vietii mele, sunt capabil sa rostesc, in interiorul meu, o fraza.
- Si care este acea fraza?
- In interiorul meu imi spun mereu: “Eu nu exist!”
Ziaristul se uita in jos ingandurat si pleca.
A doua zi, au venit alti ziaristi si iarasi i-au pus aceeasi intrebare:
- Maestre, care e secretul armoniei tale desavarsite?
Maestrul le raspunsese asa:
- Faptul ca in fiecare clipa a vietii mele, sunt capabil sa rostesc, in interiorul meu, o fraza.
- Si care este acea fraza?
- In interiorul meu imi spun mereu: “Eu sunt!”
Lumina Maestrului le-a miscat sufletele si au plecat multumiti.
Ziaristii au plecat si s-au adapostit la hanul din apropiere, unde s-au intalnit cu colegii lor de breasla care vizitasera Maestrul cu o zi inainte. Fiecare grup a povestit ce a auzit de la Maestru.
Nedumerit fiind, ziaristul care pusese intrebarea in prima zi, se intorsese la Maestru. Acesta lucra in continuare pe camp, in aceeasi armonie cu Universul si cu el insusi.
- Maestre, cum vine ca intr-o zi spui ca in interiorul tau repeti fraza “Eu nu exist!” si a doua zi spui ca aceeasi fraza se numeste “Eu sunt!”?
Maestrul ii raspunse linistit:
- Cand ai venit tu, vorbeam despre ego-ul meu, care practic nu exista. Iar cand au venit ceilalti, vorbeam despre fiinta mea eterna, care exista indiferent de circumstante. Iar ca sa pot fi in armonie cu mine insumi si cu Universul, am nevoie de echilibrul celor doua fraze. Altfel spus, de echilibrul dintre ego-ul si Eul meu.
Daca non-existenta ego-ul meu ar fi predominanta, m-as pierde in deznadejde. Asa ca am nevoie de “Eu sunt”-ul partii mele eterne, ca sa echilibrez balanta cu optimism. Iar pe de alta parte, am nevoie de ego-ul meu – chiar si in starea sa de non-existenta – ca sa nu cred ca sunt prea perfect. Am nevoie ca “Eu sunt” sa fie echilibrat de afirmatia smerita a ego-ului meu. Pe acesta il reduc la tacere spunand “Eu nu exist!”
Asa procedez eu, fiule, dar tu poti sa-ti alegi orice alta cale de dezvoltare.
Ziaristul a plecat ingandurat. Paru ca n-a inteles mare lucru din cuvintele Maestrului.
A doua zi si-a dat demisia de la ziar si s-a prezentat la Maestru, rugandu-l pe acesta sa-l primeasca printre discipolii sai.
de Fülöp László
lifebuoy
Un Maestru lucra singur pe camp, plantand orez.
In acelasi timp, discipolii sai se rugau in manastire.
Aproximativ la pranz au venit sa-si vada Maestrul.
Unul dintre ei l-a intrebat:
- Maestre, de ce nu vii sa stai cu noi?
Maestrul a raspuns:
- Pentru ca aveti nevoie sa va bazati pe puterile din interiorul vostru si nu pe mine.
Discipolii au plecat.
S-au intors iarasi spre seara.
Acelasi discipol l-a intrebat din nou pe Maestru:
- Atunci, care este rostul existentei tale?
Maestrul i-a raspuns prompt:
- Eu sunt colacul vostru de salvare. Cand va pierdeti curajul, mai aveti optiunea sa va ganditi la mine.
de Fülöp László
lifebuoy
In acelasi timp, discipolii sai se rugau in manastire.
Aproximativ la pranz au venit sa-si vada Maestrul.
Unul dintre ei l-a intrebat:
- Maestre, de ce nu vii sa stai cu noi?
Maestrul a raspuns:
- Pentru ca aveti nevoie sa va bazati pe puterile din interiorul vostru si nu pe mine.
Discipolii au plecat.
S-au intors iarasi spre seara.
Acelasi discipol l-a intrebat din nou pe Maestru:
- Atunci, care este rostul existentei tale?
Maestrul i-a raspuns prompt:
- Eu sunt colacul vostru de salvare. Cand va pierdeti curajul, mai aveti optiunea sa va ganditi la mine.
de Fülöp László
Lumea 1
Undeva, candva, s-au adunat cativa “fii tu insuti” si au vorbit despre necesitatea de a fi tu insuti. Chiar au tinut discursuri, prelegeri si conferinte despre nevoia de “a fi tu insuti”. Dupa care au confectionat un steag pe care au scris “fii tu insuti!” si au iesit in strada. A izbucnit o revolutie care s-a soldat cu mii de morti si cu milioane de raniti.
Fiindca toti acesti “fii tu insuti” vroiau sa fie “ei insisi” in felul lor. Chiar daca ei spuneau ca lupta pentru acelasi scop, totusi in esenta erau mii si mii de scopuri diferite. Ei au perceput ca “a fi tu insuti” inseamna sa fii diferit fata de toti ceilalti. Cei multi “fii tu insuti!” nu se armonizau intre ei. Scopurile lor nu se armonizau intre ele.
Povestea Lumii 1 este ciclica, repetandu-se la nesfarsit: “fii tu insuti!”-i se aduna si provoaca revolutii exterioare. Iar si iar. Dar Lumea 1 bate pasul pe loc.
Lumea 2
Undeva, candva exista cativa “Fii Tu Insuti” care au constientizat necesitatea si valoarea de a fi “Tu Insuti”.
Ei vorbeau relativ putin despre splendoarea de “A Fi Tu Insuti” fiindca stiau ca “A Fi Tu Insuti” nu poate fi exprimat verbal. “Fii Tu Insuti” poate fi spus doar prin limbajul Eu-lui. Ei n-au tinut prelegeri, dar vorbeau pe unde apucau – prin grai viu, prin bloguri, chiar si prin emisiuni televizate – despre minunatia de “A Fi Tu Insuti”. Despre Revolutia Interioara pe care o provoca starea de “A Fi Tu Insuti”. Care se solda cu 0 morti si 0 raniti in lumea exterioara – dar care insa extermina pe toti inamicii interiori.
Fiindca toti acesti “Fii Tu Insuti” vroiau sa fie “Ei Insisi” in acelasi fel. Chiar daca aparent ei luptau pentru scopuri diferite, totusi in esenta era vorba despre acelasi scop, unic. Ei au perceput ca “A Fi Tu Insuti” inseamna sa atingi Aceeasi Esenta Divina. Ca oricat de multi “Fii Tu Insuti” s-ar aduna la un loc, toti ar reprezenta Unul. Cei multi “Fii Tu Insuti”-i se armonizau perfect intre ei. Scopurile lor – multicolore, dar in esenta lor: aceeasi – se armonizau intre ele.
Povestea Lumii 2 este eterna si dinamica in acelasi timp.
Si in aceasta lume exista revolutii permanente, dar acestea se produc in interiorul “Fii Tu Insuti”-ilor. Iar si iar. Lumea 2 evolueaza in armonie.
Lumea 1 si Lumea 2 coexista.
Tu in care lume traiesti?
de Fülöp László
Ma aflam intr-un un vis ciudat. Participam la un concurs de jocuri pe calculator, dar nu sunt sigur ca ma aflam pe planeta Pamant, fiindca in sala erau tot felul de fiinte ciudate: unele de culoare verde, altele albastre – majoritatea umanoide. Jocul in care ne intreceam era unul de tip Civilization: scopul era crearea unor lumi virtuale cat mai viabile. Principalul factor de diferentiere era nivelul de fericire al populatiei virtuale. Nu trebuia sa te razboiesti cu adversarii, dar in coltul din dreapta sus al ecranului puteai sa urmaresti cum evolueaza lumile create de catre ceilalti concurenti.
Am intrat in joc si am inceput sa ma ocup de setarile de baza. La definirea lumii mele mi-a atras atentia un butonas: puteam sa selectez sau sa deselectez optiunea “Astrologie”. Bineinteles ca m-am decis sa utilizez aceasta facilitate. Bifand-o, mi-a aparut un meniu din care puteam alege diferite sisteme: zodiacul de pe Pamant, Aldebaran, Sirius si o serie de alte stele pe care le cunosteam din auzite. Mi-am zis ca am sanse sa ma situez intr-un loc fruntas din ierarhia generala doar daca aleg ceva cunoscut si nu ma hazardez utilizand zodiacele din alte sisteme solare.
Asa ca am ramas la batranul meu Pamant. Programul era imi oferea maxima libertate: imi lasa posibilitatea sa aleg zodiile care imi sunt de folos si restul sa le las neutilizate. Stiind ca trebuie sa fortific lumea mea din punctul de vedere al criteriului de baza – fericirea generala a populatiei – mi-am venit o idee: voi construi o lume a iubirii! Am inceput cu doar doua zodii: Taurul si Balanta, ambele guvernate de Venus. Simteam ca trebuie sa fiu original si creativ ca sa am sanse sa ma situez pe un loc fruntas.
Am aruncat o privire in coltul din dreapta sus al ecranului: eram pe locul 46, din vreo 500 de participanti. Programul afisa doar primii 50, asa ca nu stiam numarul exact al concurentilor. Inainte sa setez optiunea “Astrologie”, numele meu nu era afisat, deci nu intram in primii 50. Astrologia sa ma fi propulsat inainte? Se pare ca da.
Programul era setat astfel incat o zi in cadrul jocului dura aproximativ 10 minute reale. Peste vreo 3 zile – deci aproximativ jumatate de ora – numele meu a disparut din meniul care afisa primii 50 de participanti. Ce s-a intamplat? Creasem o lume a iubirii si chiar se simtea ca omuletii mei sunt fericiti. Dar totusi, ceva nu functiona… M-am uitat la indicatorii care au caracterizat starea generala a populatiei mele virtuale. Erau destul de multi indicatori, dar toate acestea aveau un numitor comun: populatia mea suferea de foamete. Uuups… Repejor, am dat un clic iarasi pe butonul “Astrologie” si am introdus inca doua zodii: Fecioara si Capricornul. 
Imi dadeam seama ca populatia mea de Tauri si Balante avea mult bun simt si un suflet deosebit, insa in frumoasa mea lume se muncea prea putin. Nimeni nu vroia sa lucreze pe pamant si indicatorii agricoli erau in cadere libera.
Dupa ce am bifat Fecioara si Capricornul, aproximativ in doua zile am intrat din nou in primii 50. Aceste zodii harnice au adus iarasi lumea mea la linia de plutire. Aceasta se baza acum pe munca si pe iubire. Vreo doua zile n-aveam probleme.
In a treia zi, starea generala de fericire a populatiei mele a scazut vertiginos. Interogand programul, acesta mi-a raspuns ca ma aflu abia pe locul 328. Ceva iar nu era in regula… Ma scarpinam pe cap si mi-a picat fisa: oamenii mei virtuali munceau prea mult.
Se plangeau ca munca era prea plictisitoare. Lumea mea semana cu Evul Mediu – era o lume de iobagi. Mi-am dat seama ca trebuie sa introduc acolo niste ingineri. Am dat clic iarasi pe butonul “Astrologie” si am bifat repede zodia Varsatorului. Era o mutare castigatoare fiindca in doua zile m-am urcat pana pe locul 76.
Am iesit la o pauza de cafea, gandindu-ma ca setarile mele generale vor avea grija de mica mea lume virtuala. Nu ma stresam sa ajung in varful ierarhiei: ceea ce ma tinea in joc era curiozitatea. Vroiam sa stiu cum evolueaza lumea mea sub influentele zodiilor introduse pe rand. Ideea mea initiala – lumea pur venusiana – n-a dat roade, chiar daca criteriul principal era fericirea generala a populatiei.
Cand m-am intors de la cafea, ma pozitionam iarasi aproape de locul 400… Intuiam ca asa se va intampla, dar eram curios ce anume trebuie sa schimb. 
Consultand indicatorii afisati, mi se dadea la cunostinta urmatoarele: iubirea – principiul de baza in jurul caruia era construita lumea mea – nu avea savoare, respectiv in lumea mea nu exista suficienta distractie. Era clar: a sosit momentul sa introduc Leul in configuratie. L-am bifat si asteptam ce se intampla. Nu trecea o zi si indicatorii reveneau la normal. Eram pe locul 81.
Urma o cadere lenta. In fiecare zi pierdeam aproximativ 50 de locuri. La inceput nu stiam care este cauza si ce trebuie sa mai schimb. In mica mea lumea era iubire, era distractie, se muncea, aveam la dispozitie inclusiv roboti care duceau greul – ce mai lipsea? 
Consultand indicatorii, imi dadeam seama ca omuletii mei virtuali tanjeau dupa mister, romantism si Dumnezeu. Era clar – trebuia sa introduc repede Pestii in configuratia mea. Zis si facut. Imediat dupa clic, indicatorii incepura sa se amelioreze. Intr-o zi de pe calculator reveneam in jurul locului 80.
M-am gandit ca este cazul sa ma linistesc. Chiar si in vis, o oarecare stres ma acapara si nu-mi dadea pace. Asa ca am iesit la bar sa beau un ceai. Am lipsit cca. 10 minute – o zi in lumea mea virtuala. Cand m-am intors, ma gaseam abia pe locul 279… Ce vroia oare populatia mea? Uitandu-ma la cifre, imi dadeam seama ca lumea mea era obosita. Ea tanjea dupa dinamism. Lipsea Berbecul. L-am introdus si asteptam rezultatul. Eram pe drumul cel bun fiindca brusc m-am gasit pe locul 59. Mai aveam putin si urcam in primii 50.
