AstroLight

Articolele din categoria ‘Autori’

Palmele mele lasasera urme de transpiratie pe sticla acvariului. Priveam spre lumea de afara si “ceva din mine” tanjea nebuneste dupa ea.

Dar cum am intrat in acvariu? Si ce cautam in aceasta? Si, pana la urma, ce era acest acvariu?

Pentru a afla raspunsul, a trebuit sa ma deplasez cu gandul intr-un moment indepartat al trecutului. Intr-un moment in care am divizat lumea in “parti bune” si “parti rele”. In bucurii si suferinte.

Evit sa ma judec: pur si simplu, atunci asa ma gandeam.

Si, subconstientul meu a construit acest acvariu in care ma gaseam. Ca sa fiu ferit de “partile rele”…

Peretii acestuia meu erau formate din gandurile si visele mele despre viata. Traiam ca prizonier al propriilor mele ganduri si vise despre viata. Nu traiam viata, ci gandurile si visele mele despre ea.

Cu alte cuvinte: aveam impresia ca viata trebuie imbunatatita si ajustata mereu, ca sa poata fi savurata.

Acesta era acvariul meu. Matrixul meu.

Cand am ajuns la acest moment de constientizare, am perceput ca sticla acvariului meu s-a volatilizat in spatiu. Eram “afara”. Insa acest “afara” nu mai avea “parti bune” si “parti rele”. Era viata insasi.

O viata care avea gust. O viata cu o atingere placuta, plina de energie care pulsa peste tot.

O lume fara frica.

In momentul in care am iesit afara din Matrixul meu, lumea a inceput sa functioneze.

Pana cand m-am aflat in “acvariu”, perceptia Energiei era limitata. Iesind din acesta, am perceput-o direct. Se intrezareau noi posibilitati de perceptie si utilizare a Energiei.

Mi-am dat seama ca matrixul meu era doar o copie piratata a matrixului Universului.

In matrixul meu, aparatele se defectau periodic. Mereu trebuia sters praful. Sursele de energie erau limitate.

In matrixul meu, “Da” si “Nu” desenau impreuna o sinusoida care imi deteriora toate structurile. Iar in subconstientul meu domnea teama ca “Nu” ar putea castiga cateva batalii impotriva “Da”. “Da” imi promitea mereu ca va castiga razboiul, insa pe front se inregistrau si infrangeri.

In matrixul Universului, totul functiona. Era o lume caracterizata prin “Da”. Am perceput ca in aceasta lume atomii dansau de bucurie. Alcatuite din astfel de particule, corpurile fizice functionau la un nivel energetic superior. Oamenii nu s-au schimbat, insa matrixul Universului organiza totul intr-o maniera aparte: ma intalneam cu oameni dispusi sa spuna “Da”. Cei care traiau intr-un matrix al lor denumit “imi este mai convenabil sa spun “nu” cand in fata mea apare o dificultate” aveau tendinta sa nu faca parte din aceasta lume. Nu erau eliminati, Doamne fereste, ci pur si simplu au ales sa se retraga in propriul lor matrix.

Aceasta lume dispunea de surse nelimitate de energie.

Nu mai existasera “parti bune” si “parti rele”, asa cum mi-am inchipuit candva. Exista doar Viata insasi.

Mi-am dat seama ca viata este frumoasa asa cum e. In toate partile ei. Ca nu necesita sa fie ajustata si nici imbunatatita permanent.

In matrixul Universului, lupta nu avea niciun rost. Nu existau parti diferite care sa se lupte intre ele.

Lupte exista doar in matrixul meu vechi, unde “Da” se infrunta mereu cu “Nu”.

M-am uitat imprejur. Peretii acvariului meu nu mai existau. Mai era o pensula si o galeata cu vopsea de culoare roza. Pe acestea le foloseam periodic in matrixul meu demodat. Am realizat ca nu mai am nevoie de aceste obiecte. Se punea intrebarea: ce sa fac cu ele? Pentru ca in noua lume nu exista nici macar gunoi.

Asa ca … ma vizualizasem la marginea oceanului planetar, cu galeata in mana. Am turnat vopseaua roza in ocean. Culoarea oceanului nu s-a modificat.

Matrixul meu se crease in momentul in care am impartit lumea in “Bine” si in “Rau”. Era refugiul meu, alcatuit din vise si ganduri. Din interiorul acestuia, savuram viata printr-un pai. Si zau ca n-avea niciun gust!

Matrixul meu s-a volatilizat intr-un moment in care “ceva din mine” m-a indemnat sa ies afara. Sa gust viata, direct si nemijlocit. Sa constat ca nu exista “parti bune” si “parti rele”, ci o continua plutire a vietii.

Matrixul exista atata timp cat credem in el. Este o constructie mentala proprie, care ne impiedica sa observam si sa savuram realitatea. E greu pana il recunosti

de Fülöp László

- Mai Sfantu Petru, ia cheile pentru ca ma duc jos! – striga Dumnezeu, aruncand teancul sau de chei pe canapeaua din hol.
Sfantu’ Petru a ramas inmarmurit.
- Iar? Dar ce se va intampla cu Guvernul Celest, cu toate actele de semnat, cu cererile care sosesc neincetat la noi?
- Lasa-ma cu prostiile!
Sfantu’ Petru stia ca n-are nicio sansa sa-si induplece seful. Stia ca daca e nervos atunci si-a pus in cap ceva si nu se lasa pana cand nu-l duce la bun sfarsit.
Dumnezeu s-a dus sa se schimbe. Cand a revenit, era imbracat in niste haine amarate si avea in mana o vioara de mana a doua.
- Mai, tu stii sa dansezi break?
Sfantu’ Petru a inmarmurit iarasi.
- Nu…
- Atunci, uita-te prin jur si intreaba lumea de aici daca stie cineva sa danseze break.
Sfantu’ Petru nu stia ce se petrece dar avea incredere in Dumnezeu. Pana la urma a gasit un tip slabanog care isi dedicase intreaga viata lui terestra break-dance-ului.
Dumnezeu l-a intrebat:
- Merg jos. Vrei sa vii cu mine?
Cand te privea in ochi, lui Dumnezeu nu puteai sa zici “nu”. Era atat de sigur pe el incat il urmai fara sa clipesti din ochi.
Asa ca slabanogul dadea din cap afirmativ.
- Pregateste “liftul” – zicea Dumnezeu lui Sfantu’ Petru.
“Liftul” era un dispozitiv astral prin care se putea cobori treptele astrale, rapid, pana la planul fizic.
Peste un minut Dumnezeu si tipul slabanog erau in lift.
- Unde sa va trimit? Paris, New York, …? – intreba Sfantu’ Petru.
- Nu conteaza. Fa cum vrei dar trimite-ne repede! – ordona Dumnezeu. – Si nu uita sa ne filmezi!
Sfantu’ Petru a ales Parisul. In zece minute, Dumnezeu si slabanogul au ajuns jos. S-au dus intr-o piata pustie iar Dumnezeu a inceput sa cante la vioara lui. Tipul slabanog l-a acompaniat dansand break.
Nimeni nu stia cine sunt. Cei cativa trecatori s-au oprit pentru cateva clipe, admirand maiestria lor. Dupa aceea au plecat. Cativa dintre ei au aruncat niste banuti in teaca vioarei care a ramas deschisa pe trotuar.
Dumnezeu si slabanogul au stat aproximativ pana la miezul noptii, dupa care s-au urcat inapoi in lift. In zece minute au si ajuns sus.
- Ai filmat? – l-a intrebat Dumnezeu pe Sfantu’ Petru.
- Bineinteles – a replicat acesta.
- Bine. Fa un clip din el si incarca-l pe Youtube – a ordonat Dumnezeu.
- Dar de ce? – intreba Sfantu’ Petru.
- Ma asteptam la aceasta intrebare – zambi Dumnezeu. – Comenteaza tu, Petrule. Vreau sa stiu daca ai inteles de ce am plecat jos.
- Pai – ati cantat si ati dansat pentru voi insiva. Ati cantat si ati dansat pentru a produce bucurie propriului vostru suflet. Nu v-a interesat daca si cati bani o sa primiti pentru productia voastra. Nu v-a interesat daca lumea va urmareste sau nu. Ati fost in armonie cu voi insiva.
- Bravo, mai Petrule! Asa te vreau! Ai inteles exact mesajul. Da, asa m-am gandit ca ar trebui sa lucreze omul. Cu dispozitia interioara a muzicantului de strada. Sa fie in armonie cu el insusi, sa nu se streseze cati banuti primeste pentru ceea ce creeaza. Fiindca daca simti ca ceea ce faci iti hraneste sufletul, va hrani si sufletul altora.
- Bine, montez filmuletul si maine il incarc pe Youtube, cu comentarii cu tot – dadea din cap Sfantu’ Petru.
- Nu maine. Acum! – zicea Dumnezeu.
Era un tip sever, ce sa-i faci. Dar era tare simpatic, cu mutra lui concentrata si cu ochii sai plini de foc.

de Fülöp László

Ieri seara am taiat o ceapa.
Si lacrimam…
Dar dupa cateva secunde, mi-am dat seama ca n-am “plans” la taierea cepei de ani de zile…
Inseamna ca cea pe care am taiat-o ieri era o ceapa adevarata!
Asa ca am continuat sa “plang”, dar cu bucurie
Am cumparat-o la Chibed, jud. Mures. Acolo toata lumea cultiva ceapa si rosii. Legumele se vand la marginea soselei, direct de catre producator.
Si cum sunt?
Intr-o seara am mancat 4 rosii de marime mijlocie. Fara sare, fara paine, fara nimic. Si nu mi-a venit sa mai mananc si altceva, in acea seara. Acele rosii aveau un gust exact ca cele din copilaria mea…
Veganii astia zic bine ceea ce zic. Mananci legume sau fructe adevarate si incepi sa te simti conectat la Univers. Devii tot un zambet, intreaga ta fiinta devine o rugaciune – cui nu-i place acest cuvant: coexistenta cu Dumnezeu

Ne plangem ca Dumnezeu este ineficient.

Ca nu face nimic.

Ca nu ne asculta rugaciunile.

Ne-ar placea sa ne puna la dispozitie o masina de fabricat fericire.

Dar tare mi-e teama ca aceasta s-ar putea strica destul de repede si n-ar sti nimeni s-o repare.

De fapt, cat de mare este Dumnezeu? Cat de atotputernic este?
Pentru ca stim ca este nelimitat, dar observam ca in viata de zi cu zi se manifesta cu limitare.

Cheia acestei dualitati este ascunsa intr-o formula matematica:
“Dumnezeu” = “Dumnezeu din interiorul meu”.

Nici mai mult, nici mai putin.

Daca il intrebam pe Dumnezeu insusi despre acest subiect, el ne va spune ca El = El insusi.

Daca il intrebam pe Bula, vom primi niste variante de raspuns:

1. “Dumnezeu nu exista”

- comentariul nostru: Bula nu este constient de propria sa natura divina

2. “Dumnezeu exista, undeva departe”

- comentariul nostru: Bula nu este constient nici de aceasta data de propria sa natura divina, insa ceva incepe sa licareasca in mintea lui

3. “Dumnezeu exista!”

- comentariul nostru: Bula incepe sa fie constient de propria sa natura divina, insa diferenta dintre el si Dumnezeu este inca relativ mare

4. “Dumnezeu se afla in mine!”

- comentariul nostru: Bula a facut pasi mari spre starea de Maestru spiritual

5. “Eu si Tatal Una suntem!”

- comentariul nostru: Bula a ajuns la starea de dezvoltare a lui Iisus Christos

Toate aceste faze sunt posibile.

Sa revenim la formula noastra matematica: “Dumnezeu” = “Dumnezeu din interiorul meu”. Adica, Dumnezeu nu trece de starea mea de constientizare. El imi da cadou o masina de fabricat fericire, dar imi da o versiune pe care am s-o pot repara in caz ca se strica. Daca mi-ar da varianta “ultimul racnet”, poate nici n-as sti s-o folosesc. M-as bucura de ea un timp, pana s-ar rugini, s-ar prafui si s-ar strica.

Iar noi ne rugam ca El sa produca minuni peste nivelul nostru de intelegere. Il rugam sa nu respecte formula de matematica de mai sus. Adica, sa ne dea o versiune a masinii de fabricat fericire care depaseste conditia noastra spirituala.

Hai sa ne jucam cu gandul: ce s-ar intampla daca totusi am primi in dar o versiune pe care n-o meritam? Fiind nou-nouta, aceasta ne-ar indeplini dorinta cea mai fierbinte din acel moment. Si am fi fericiti o zi, doua. Dupa aceea, poate in sufletul nostru ar rasari o dorinta care ar depasi capacitatile masinii si am solicita o versiune si mai buna. Si Dumnezeu, in bunatatea Lui, ne-ar da si aceea. Si tot asa. … pana la versiunea ultimul racnet. Si cand ne-am fi plictisit si de aceea, am cere urmatoarea versiune. Si atunci Dumnezeu si-ar ridica din umeri…

Abia atunci am realiza ca am fost vesnic nemultumiti. Ca n-am fost, nicio clipa, cu adevarat fericiti.

Ce-ar urma? Probabil am plange vreo ora pe umarul lui Dumnezeu… Iar El ne-ar zice, ca un adevarat Tata, iertandu-ne:

“Nu-i asa ca iti ajunge varianta pe care o poti repara si singur?”

Adica, este bine sa respectam formula matematica: “Dumnezeu” = “Dumnezeu din interiorul meu”

La aceasta idee se refera si fraza lui Iisus Christos: “Credinta ta este ceea ce te-a vindecat!” Iisus afirma in mod deschis ca nu El este cheia vindecarii, ci credinta omului care tocmai s-a vindecat. Adica, s-a respectat formula matematica de mai sus. “Dumnezeu din interiorul fiintei vindecate” a crescut la cote suficient de inalte astfel ca vindecarea sa fi devenit posibila.

Iisus n-a intrebat niciodata pe nimeni: “Hei, n-ar vrea cineva sa se vindece?” El a lasat ca “Dumnezeu din interiorul fiecaruia” sa-si faca lucrarea.

Imi place mult de George Carlin. El a spus ca daca s-ar ruga vreodata, s-ar ruga la prietenul sau Joe Pesci, fiindca acesta este un tip care pune lumea in miscare.

Bine, atunci cum sa ne rugam? Care este pana la urma rostul rugaciunii?

Ne rugam ca “Dumnezeu din interior” sa creasca. Sa devina mai armonios, mai capabil, mai … dumnezeiesc. Ne rugam la Dumnezeu-Tatal, simtind cum creste “Dumnezeu din interiorul nostru”. Realizand ca suntem fiinte constiente de sine, ne dam seama ca n-are nici un rost sa ne rugam pentru jucarii care ne depasesc. Un astfel de cadou ne-ar produce oricum un gol in suflet.

Ne putem ruga cum dorim. De exemplu, facand dragoste cu Universul, cum s-a exprimat, atat de frumos, Neale Donald Walsch. Sau, plimbandu-ne in parc si admirand culorile toamnei. Orice facem pentru propriul nostru suflet – orice pentru a creste “Dumnezeu din interior” – este rugaciune adevarata.

Se pune si o alta intrebare, importanta: cum putem ajuta o alta fiinta umana, aflata intr-o oarecare suferinta sau intr-un oarecare impas?

Raspunsul este evident: este recomandabil sa crestem “Dumnezeu din interiorul sau”. Prin orice metoda. De exemplu, spunandu-i, cu incredere: “Tu poti.”

Dumnezeu nu este ineficient. Nu este adevarat ca nu face nimic. Doar ca se autolimiteaza cu scopul de a ne face constienti de faptul ca suntem, noi insine, fiinte de natura divina. Cu adevarat, praf de stele…

de Fülöp László

Am jucat de-a va-ti ascunselea cu fericirea, in parc.

Am cautat-o la malul fluviului si nu era acolo.
Am cautat-o dupa copaci si nu era nici acolo.
M-am uitat peste tot si nu era nicaieri.
M-am resemnat si eram pe cale sa renunt.

Deodata, am simtit mana ei calda pe umarul meu.
M-am intors si ea imi zambea cu blandete.

- Tu te-ai ascuns. Eu trebuia sa te caut. Intotdeauna, eu trebuie sa te caut.

de Fülöp László

M-am trezit brusc. Cineva ma batea de zor. Nu ma durea prea mult, fizic. Supararea provocata de faptul ca sunt batut in asa hal era cea care m-a durut cu adevarat.
Problema era ca nu ma puteam uita la cel care ma lovea fiindca n-aveam ochi fizici.
Eram un sac de box.
Da, asta eram.
Instinctiv, stiam ca nu ma pot incarna decat intr-un corp uman.
Incarnarea asta intr-un sac de box ganditor era cel putin ciudata…

Intotdeauna mi-ar fi placut sa fiu de exemplu un cocker spaniel.
Stiam ca dorintele din adancul inimii sunt rugaciunile cele mai fierbinti. Rugaciunile adevarate. Acelea care se indeplinesc.
Daca m-as fi gasit intr-un corp de cocker spaniel, sincer, nu m-as fi mirat.
Dar intr-un sac de box?!
Si colac peste pupaza, unul care mai si gandeste? Si are suflet? Si il mai si doare?

Zi dupa zi, venea omu’ asta la antrenament si ma batea de zor.
Repet: fizic nu ma durea, fiindca eram un sac de box. Sa fiu lovit era chiar scopul existentei mele.
Dar imi era extrem de greu sa accept situatia.
Ma durea sufleteste.
Cum sa ma incarnez intr-un sac de box?!
Sa nu am ochi, urechi, maini si picioare?
Mi-am zis: aceasta o fi karma mea.

Dupa cateva zile de dureri sufletesti cumplite mi-a venit o idee. Desi eram un simplu sac de box, mi-am pastrat toate facultatile sufletesti si spirituale. Inclusiv capacitatea de a simti durere, asa cum am spus deja.
Asa ca ma puteam ruga.
Si am inceput:
- Doamne, ma auzi?
- Da.
Era un “Da” sigur pe care il auzeam cu urechile mele sufletesti. M-am linistit. Eram pe fir.
- Doamne, imi poti imprumuta ochii tai?
- Desigur.
Era un raspuns la fel de afirmativ si la fel de prompt ca cel precedent.
Si aveam ochi.
Eram un sac de box inzestrat cu ochi.
Mi-era teama sa le deschid, fiindca puteam fi lovit oricand. Doar in acest moment mi-a picat fisa: boxeru’ asta care face zilnic antrenament pe mine, nu doarme, n-are familie, nu lucreaza – cum de sta toata ziua la antrenament?
Am asteptat cateva secunde pana cand loviturile s-au rarit. Atunci mi-am deschis ochii. Si l-am zarit.

Eram … eu insumi.

Celalalt “eu” era o varianta de-a mea surdo-muta spiritual. Fizic, imi semana leit, dar era un tip antipatic rau. Parca “eu” sacul de box as fi luat inima si sufletul din “eul” meu real iar “el” sa fi ramas cu tot restul. Ce interesant!
Intr-un fel, m-am usurat. Nu m-a batut Dumnezeu, nu m-a batut altcineva decat eu insumi! Ma rog, era un “eu” pe care il simteam ca fiind “el”, dar totusi aveam sanse sa-l induplec sa nu ma mai bata. Sau macar sa-mi spuna de ce ma bate.
Dar cum sa ma inteleg cu el? Eu ma situasem pe un alt plan al existentei decat el.
Mi-am dat seama ca eu pot sa zbier in limba mea cat vreau dar el nu ma va auzi.
Vocea gurii mele nu o sa ajunga la urechile lui fiindca se afla pe alte planuri ale existentei. Gura mea emite pe o alta frecventa decat este capabila urechea lui sa perceapa.

Ce este de facut?
Mi-a venit o singura idee: il intreb pe Dumnezeu.
- Doamne, esti pe fir?
- Da’ cum sa nu – venea raspunsul prompt.
- Ce sa fac ca sa scap de suferinta asta surda?
- Pai, inceteaza sa te mai bati.
- Dar el ma bate, nu eu…
- De ce l-ai lasat sa plece din tine?

Deci, asta era. Tipu’ asta batea la usa mea. Vroia sa reintre in mine. Si de fapt eram si eu un surdo-mut spiritual. Ma complaceam in ideea ca am fost jumatatea cea
evoluata, insa eram inchis in mine insumi. Am fost un sac de box si atat.
Iar “el” nu era neaparat un tip mai putin evoluat decat mine: era pur si simplu partea mea saturniana. Un tip incapatanat, nu foarte dispus sa comunice. Un boxer si atat.

Ceea ce am perceput eu ca fiind karma mea eram eu insumi. Ma bateam pe mine insumi.
Solutia lui Dumnezeu era sa ma reintregesc.
Sa nu mai fiu scindat in “partea suparata pe mine insumi” si “partea suferinda”.

M-am trezit din nou. Aveam maini, picioare, ochi, urechi… Eram din nou om. Nu mai eram un sac de box.
Si eram cuprins de o pace interioara nemaiintalnita.
Mi-am zis ca ar fi bine sa trag niste concluzii, pentru aceea care s-ar trezi in starea de “sac de box”.
Deci, mi-am zis asa: daca mai constat ca sufar cumplit, ca-mi platesc karma, o sa incerc sa parcurg urmatorii pasi:
1. Identific care parte din mine este sacul de box si care parte din mine este boxerul.
2. Incerc sa-mi dau seama de ce s-au separat. Incerc sa vad ce fel de Lege Spirituala am incalcat de m-am scindat in doua parti.
3. Renunt la dorinta mea care nu este in concordanta cu Legea Spirituala incalcata. Oricat mi-ar fi de greu. Altfel, raman scindat in doua parti si partea mea
saturniana ma va batea pana voi intelege. Sau pana mor.
4. Astept cu rabdare pana cand boxerul se reintegreaza in fiinta mea. Acest proces de reintegrare se petrece la fel de simplu ca orice eveniment din natura, de exemplu un rasarit de soare. Depinde in care parte a noptii ma aflu. Poate trebuie sa astept o ora, poate doua ore, … poate noua ore, dar rasaritul va veni sigur.
Odata ce renunt la noapte se deschide poarta prin care rasaritul va putea intra.

Pana la urma, mi-am dat seama ca ceea ce numim karma nu este un samurai cu sabia scoasa. Este doar boxerul care iese din noi si ne bate mar. Partea noastra saturniana: un tip incapatanat care nu poate fi convins decat cu argumente transsaturniene. Ce inseamna acestea? Ceea ce se afla dincolo de corpul fizic, ego si tipurile de fericire care depind de alte persoane.

Avantajul este ca pe acest boxer il cunosc. Face parte din mine. Nu este un samurai trimis din exterior. Daca reusesc sa restabilesc firul de comunicare spre el, am castig de cauza. Nu-l voi putea convinge sa se opreasca din antrenament dar macar imi va spune de ce ma bate.

Mai e ceva de spus? Da, trebuie sa tin aproape de boxerul meu. Si sa invat limbajul planetelor Uranus, Neptun si Pluton, fiindca boxerul – fiind de natura saturniana - ii accepta ca arbitri de ring.

de Fülöp László

Iesim dintr-o epoca in care “sunt bun” echivaleaza cu “nu fac lucruri rele”.
Tin post, adica nu mananc.
Nu fur, nu mint, nu beau.
Sunt, deci, bun.
Asa am fost invatati – suficienta abtinerii.

Este momentul sa luam in considerare capacitatea noastra de a face ceva.
De a crea bunul in noi si dincolo de noi.
De a fi cu adevarat buni.

de Ionut Hristescu

Electricitatea – nimeni nu stie exact sa o explice. Exista calcule, formule, aplicatii.  Ea apare, iar noi o folosim.
Viata – la fel. Ea este, independent de parerile noastre si distanta de orice interpretare. Nici pe ea n-a explicat-o nimeni pana acuma, si asta e bine.

Asa cum electricitatea apare doar atunci cand exista o diferenta intre (minim) doi poli, la fel viata, ca sa existe, are nevoie de extreme. Bine/rau, frumos/urat,
cald/frig. Cu cat diferenta este mai mare, cu atat tensiunea creste, deci aplicatiile sunt mai multe.

Apocalipsa 3:16 “Astfel, fiindcă eşti căldicel – nici
fierbinte, nici rece – am să te vărs din gura Mea.”

Echilibrul vine din stapanirea extremelor, nu din eliminarea lor. Sa-nvartim motoarele, deci: tensiune maxima!

de Ionut Hristescu

Ciclurile marcheaza viata pe pamant, secunda, minutul, ora, ziua si noaptea, lunile, anii, sunt primele cicluri pe care le constientizam. Toate aceste ciclicitati ne ajuta sa ne urmam cursul vietii intr-un ritm firesc si natural, dar oare evoluam sau nu, o buna perioada de timp am crezut ca da, ca nu sunt oameni care sa stagneze, ca destinul le aduce nenumarate lectii si suferinte pentru a invata din ele, iar ei pana la urma invata. Ei bine, nu este chiar asa, unii dintre noi prefera cercul, spiralei, iar unii dintre noi inteleg sa-i sustina pe ceilalti si sa-i “traga” dupa ei fara ca macar sa se resimta dupa acest “efort”. Cei din urma sunt cei care au inteles cel putin intuitiv, daca nu si constient ca suntem legati prin fire nevazute unii de altii si ca desi spunem ca nu e treaba noastra ce fac ceilalti, ajungem sa “platim” laolalta. Iata de ce am ales sa scriu despre acest lucru: m-am gandit la transsaturniene, adica planetele aflate dincolo de planeta Saturn si am ramas pe ganduri. Oare putem controla energia acestor planete? Sau poate nu. Raspunsul nu a intarziat sa apara: doar o evolutie spirituala sustinuta ne poate ajuta in acest demers. Desi cele trei planete, Uranus, Neptun si Pluto sunt in mare parte considerate planete care actioneaza la nivel de generatii, explicand diferenta dintre acestea, integrand aici si karma colectiva, totusi aceste actiuni trebuie sa aiba loc prin intermediul participantilor la grup.
S-a scris prea mult ca “nu putem”, in cazul nostru sa lucram constient cu anumite energii, sigur ca daca ne vom tot pune limite, nu vom putea, sigur ca daca nu vom depune eforturi pentru dezvoltarea noastra, nu vom putea. Cu cat o persoana este mai deschisa lumii spirituale cu atat nivelul sau de constiinta se va afla pe o spirala superioara a evolutiei, largirea constiintei se face prin demolarea barierelor si transcederea lui NU POT. Citeam undeva ca nu exista bine si rau, ca nu putem gasi punctul zero, ca nu putem spune ce e bine si ce e rau, de acord, insa extremele ne-au invatat ca ele exista si ca idealul este sa ne plasam intre limite, sa cautam echilibrul. Pot deveni canal de manifestare al lui Uranus la orice vibratie ma aflu, doar ca eu ii voi manifesta energia exact acolo, la acel nivel unde ma aflu, iar acela poate fi unul inferior si evident, ma voi manifesta ca atare, poate ca un revolutionar utopic, sau poate nu, ma voi manifesta ca unul constructiv, ingenios si inteligent, astfel incat sa cresc calitatea vietii semenilor mei. Pot sa-l manifest pe Neptun, vanzand droguri in scoala sau activand in ONG-uri precum “alcolicii anonimi”, de mine depinde pe ce scala de valori ma aflu. N-am fi stiut niciodata ce este curajul, necunoscand frica, doar asa ma pot situa la mijloc, cunoscandu-le pe amandoua. Sperietoarea transsaturnienelor va disparea cu desavarsire doar cand vom intelege cum putem sa controlam energia daruita de “ambasadorii galaxiei”, cum ia numit Dane Rudhyar intr-una din lucrarile sale, iar pana atunci probabil ca maleabilitatea la schimbare, ne va ajuta sa curgem odata cu valul noii ere ce se asterne din ce in ce mai evident: ERA VARSATORULUI.

de Cosmina Duba

Adevarul este ca nu ai nevoie de nimeni si de nimic.

Cand s-a nascut, Dumnezeu era singur.
Nu era nici barbat, nici femeie.
Si ne-a creat dupa chipul si asemanarea Lui.
Dumnezeu este un sistem energetic stabil.
Drept urmare, si matricea initiala a omului este conceputa ca un sistem energetic stabil.
Barbatul este un Intreg.
Femeia, la fel.

Separarea sexelor s-a produs mai tarziu. Dumnezeu a considerat ca pentru a ne face mai interesati in urmarirea unor scopuri divine ca Frumusetea si Perfectiunea, creeaza genul masculin si feminin.
De-a lungul istoriei, s-a inventat ideea ca femeia si barbatul formeaza impreuna un Intreg. S-au scris mii si mii de poezii si s-au realizat sute de filme pe acest subiect.
Dar daca ne gandim ca majoritatea covarsitoare a umorului de pe aceasta planeta este generata tocmai de dificultatile de functionare ale relatiilor dintre barbati si femei, putem intui ca aceasta idee nu poate fi baza colaborarii dintre cele doua sexe.
Pentru ca in momentul in care ai spus ca ai nevoie de cineva sau ceva, ai creat o bresa in sistemul tau energetic. Nu poti sa-ti permiti sa depinzi de obiecte. De bani, haine, masina sau stiu eu mai ce. Fiindca aceasta dependenta da nastere la scurgerea energiei vitale.
La fel, nu ai voie sa depinzi de o alta fiinta umana, de un barbat sau de o femeie. Nu poti sa zici ca ai nevoie de energiile, inima, sufletul, vibratiile, corpul sau zambetul cuiva. Fiindca omul de care depinzi se poate imbolnavi, pleca, muri. Si astfel risti sa ramai descoperit.
Dumnezeu nu Si-a permis sa ne creeze astfel incat sanatatea sau fericirea noastra sa depinda de un alt om. Ne-a creat ca sisteme energetice stabile. Ca Intregi.

La inceputul existentei noastre putem constata ca avem niste lacune de completat, ca trebuie sa lucram pe noi insine. Sau sa ne lasam slefuiti de energiile divine. Insa, varianta de a completa un gol printr-o fiinta umana care a reusit in prealabil sa umple acel gol in ea insasi, nu este functionabila. Solutia nu este stabila. Cealalta fiinta umana va putea accepta doar temporar rolul de “dop energetic”. Principiile divine il vor inlatura, mai devreme sau mai tarziu. O problema interioara trebuie rezolvata intocmai. Nu exista timp pentru peticire cu ajutorul energiilor unei alte persoane.

Astrologic vorbind, daca ai cuadraturi, opozitii, case arhipline sau axe interceptate, apoi rezolva problemele ascunse acolo bazandu-te pe fortele tale si pe cele ale lui Dumnezeu. Constientizandu-le, si mai ales, cu incredere.

Asadar, relatie perfecta exista doar intre doua fiinte perfecte. Iubire adevarata poate exista doar intre doua fiinte care nu au nevoie de iubire.

Omule, fii convins ca exista suficienta iubire in Univers – in aerul pe care-l respiri, in arborele care creste in curtea ta, in piatra care se rostogoleste in drum – ca sa te hraneasca.
Poti iubi, si este chiar indicat acest lucru, dar fa-o intr-un mod absolut liber. Fara sa te atasezi de actul iubirii, orice forma ar lua acesta.
Fii la fel de armonios inainte si dupa timpul dedicat iubirii propriu-zise. Si mai ales, fii convins ca nici in afara acestuia nu iesi din circuitul iubirii.
Iubirea este permanenta si omniprezenta. Este o realitate. Faureste-l in viata ta, astfel ca relatiile tale sa poata evolua spre armonie si perfectiune.
Constientizeaza faptul ca esti perfect. Ca nu ai nevoie de nimeni. Aceasta este baza relatiilor perfecte.

de Fülöp László