AstroLight

Articolele din categoria ‘Diverse’

Barbatul si femeia sunt doua tonalitati vocale ale aceleiasi voci – glasul lui Dumnezeu. Atat de asemanatoare pentru ca provin din aceeasi sursa si avand calitati atat de diferite pentru nuantare si diversificare, ele rostite impreuna intr-o imbinare armonioasa perfecta pot crea cel mai frumos cantec al vietii, care este iubirea. Fie ca este barbat sau femeie, fiecare se naste pentru a experimenta iubirea prin intermediul celuilalt si prin tot ceea ce face isi exprima toate calitatile cu care este inzestrat in acest sens.

Consider ca in relatia dintre un barbat si o femeie nu se poate vorbi de incompatibilitate. Este ca si cum ai spune ca stanga e incompatibila cu dreapta, ele fiind membre ale aceluiasi trup. Dar fiecare dintre ei (barbat sau femeie) isi poate manifesta iubirea mai mult sau mai putin, in functie de gradul de constientizare a sursei sale divine. Pe masura ce omul devine mai constient de scanteia sa divina, el este mai sensibil in a recepta sclipirea divina din celalalt avand acel sentiment magic ca cei doi sunt una si aceeasi persoana. Fenomenul de trezire spirituala il face pe om sa-si dizolve Ego-ul care-l instraineaza de alta persoana, particularitatile personalitatii sale unice ce fac parte din tabloul sau uman neputandu-l impiedica a fi compatibil cu altcineva. Suntem inzestrati pentru a iubi prin toate insusirile personalitatii noastre indiferent de tonalitatea sexuala pe care o avem. Ele ne dau farmec, ne fac deosebiti stimuland in celalalt o curiozitate si o atractie vie de a ne cunoaste. Diferentele din celalalt ne imbogatesc si ne intregesc. Femeia se simte intregita in bratele barbatului, barbatul la fel, in bratele femeii. Fiecare dintre ei (barbat sau femeie) devine intreg recunoscand, in mod inconstient, sursa divina ce se gaseste atat in el insusi cat si in celalalt. Dumnezeu este liantul care-i uneste. El este iubirea si viata.

Cu cat se afla mai instrainati de centrul sau divin cu atat diferentele care ii individualizeaza pe oameni separandu-i pe unii de altii par mai pregnante, dandu-le sentimentul ca celalalt este un strain. Acest sentiment de instrainare se petrece nu numai in legatura cu celalalt ci si cu sine insusi. Omul nu mai stie care este rostul sau pe aceasta lume. Traieste haotic, in functie de stimuli. Nu intelege cine e, cum e si de ce este asa. Se sperie de sine insusi si de altii. Traind astfel, fiinta umana este mai degraba predispusa sa se inchida in fata relatiilor decat sa se deschida. Fiecare este perceput ca un posibil dusman, nicidecum ca pe el insusi. Si in loc sa-si manifeste iubirea ce exista in sufletul sau in mod natural, omul si-o ascunde, inabusindu-si-o. Ar vrea sa iubeasca dar se teme. Pentru ca se simte singur printre necunoscuti pe acest pamant. Dar daca omul ar descoperi ca nu este singur si ca celalalt este o fiinta al carei suflet are aceeasi sursa divina cu el, atunci diferentele dintre sexe s-ar atenua atat de mult incat, cele doua sexe ar fi percepute ca fiind unul si acelasi. In timpul uniunii sexuale fiecare poate percepe acest lucru. Poate uita ca e barbat si poate uita ca e femeie. Diferentele se dizolva in iubire. Iar iubirea este asexuata ca si Dumnezeu.

Constientizand ca persoana de langa noi este una cu noi, ne putem manifesta iubirea in mod plenar. Cine si-ar face rau singur? Daca celalalt suntem tot noi, intr-o alta oglinda, cum am putea sa ne manifestam altfel decat prin iubire? Cum am putea sa ne mai suparam pe celalalt sau sa-l uram? Nu-i asa ca am cauta sa il intelegem ca pe noi insine? Si ca ne-am putea dovedi deosebit de toleranti? Suferinta celuilalt ar deveni si suferinta noastra si prin urmare, am putea fi mult mai receptivi, mai atenti si mai saritori in a-l ajuta. Ar fi in interesul fiecaruia dintre noi sa fim uniti cu noi insine, chiar daca are o alta infatisare si un alt sex. Si am putea face asta intr-un mod neconditionat pentru ca ar fi ilogic sa ne punem conditii noua insine, ca niste “bete in roate”.

De aceea te invit dragul meu cititor, sa meditezi la toate acestea. Constientizand toate aceste lucruri, diferentele care ne separa si ne instraineaza pe unii de altii s-ar putea dizolva lasand ca esenta divina din fiecare sa transpara prin toate acestea si sa ne uneasca pe toti pentru totdeauna.

de Ozana Cristea

S-a intamplat in ziua in care s-a doborat recordul mondial la cel mai lung sarut inregistrat vreodata.
Dupa 35 de ore in care statea buzele lor erau lipite continuu, Preedi Singhajan nota o intrebare pe o bucata de hartie catre partenera sa, Rungnapa Rojananawin: “Mai poti?”
Raspunsul a fost unul scurt. Rungnapa a iesit din imbratisarea iubitului sau si a cazut intr-un scaun. Infirmierele s-au repezit la ea sa-i verifice pulsul si eventual sa-i acorde primul ajutor.

Sport sau iubire? Spectacol ieftin sau autenticitate? Astea-s intrebarile care rasar in mintea noastra cand auzim de ziua Sf. Valentin.

“Competitia este acerba”  - spunea Rungnapa Rojananawin ziaristilor prezenti la fata locului.
Unii concurenti erau desculti, ca sa simta ajutorul Mamei Pamant. Altii s-au folosit de miscari yoga. Toti s-au ajutat reciproc, sprijinindu-si partenerul, cel putin din punct de vedere fizic.

Recordul s-a stabilit la 46 ore, 24 minute si 9 secunde. Dar, din acest rastimp oare cate ore si cate minute au participat inimile celor doi invingatori la sarut? Pentru ca sarutul adevarat se produce in inima. Buzele sunt doar extensiile inimilor.

Ne aflam intre doua sarbatori, Valentine’s Day, 14 februarie si Dragobete, 24 februarie, sarbatori inchinate dragostei, bucuriei legarii dintre doua inimi. Sarbatoarea Sfantului Valentin este una importata de curand din occident, iar Dragobetele, nedefinita ca fiind autentica sau importata de pe teritoriul slav, contand poate prea putin, atata timp cat si-ar atinge scopul, de a prea-mari dragostea, comuniunea, iubirea, viata. In unele traditii se identifica cu sarbatoarea casatoriei pasarilor, fiind momentul in care pasarile locale, nemigratoare, se imperecheaza, in alte traditii sarbatoarea aduce cheile radacinilor, deoarece florile si plantele incep sa creasca.

Putem spune ca este preambulul rodirii, al nasterii unor noi fiinte vii, fie ele pasari, plante sau oameni, ca nu intamplator sarbatorim aceasta sarbatoare tocmai in aceasta perioada in care Soarele vitalizeaza capacitatile noastre de exteriorizare sociala si descatusare, cand potentialul abandonarii de sine creste semnificativ, activate de trecerea Soarelui din semnul Varsatorului in cel al Pestilor. Iubirea, prin schimbul permanent de energie, se afla intre noi toti, fie ca este vorba de un partener intim, de afaceri, parinti, frati, animalutele de casa, plantele din glastra, ori alte fiinte, ea se manifesta pe toate planurile si la toate nivelele de evolutie. Cand calcam pamantul, privim o floare, mangaiem un animal, ori facem dragoste cu persoana iubita, se produce o simbioza, care va da nastere unor noi energii, unor noi creatii.

Perioada dintre cele doua sarbatori, este una in care planurile de viitor se infaptuiesc cu mai multa dorinta, curaj si originalitate, in care se construiesc idealuri, se traseaza cai de urmat cu o credinta uimitoare, un preludiu al primaverii, al reinvierii, al renasterii. Uranus si Neptun, vor activa rand pe rand dorintele noastre de schimbare, reinnoire, completare cu energii exterioare, de sublimare a energiilor instinctuale, de ideal spiritual.

Preaslavirea iubirii, ne poate face mai curati, mai luminosi si impacati cu noi insine, astfel incat sa atragem energiile cat mai potrivite planurilor si idealurilor noastre, acele energii ce ne pot ajuta sa evoluam, aducand un plus de beneficiu mediului nostru inconjurator. Toate acestea pot cere si o doza de sacrificiu, de daruire fata de aproapele nostru, poate exista nevoia de intelegere profunda a semenilor nostrii, iar asta poate naste suferinta si sacrificiu, daruire de sine si compasiune nemarginita. Doar daruind si acceptand iubirea putem depasi aceste momente de modelare si innoire energetica.

Va indemn la impartasirea dragostei in aceasta perioada, ganditi-va ca nu va strica sa atrageti iubirea in viata voastra. Libertatea este capacitate de creatie, idealul este visul oricarui creator, iubirea este cea care modeleaza arta creatorului, astfel incat opera sa sa devina una sublime. Fiti creatori liberi manati in definirea creatiei voastre de dragoste, de sentimente alese, doar impreuna putem crea o lume mai buna.

de Cosmina Duba

Periodic, in vietile noastre intervin momente in care trebuie sa facem fata unor dificultati. Acestea sunt perioade de criza in care suferim fizic sau psihic. Atunci, ne apucam sa cautam cauzele spirituale ale neplacerii. De obicei, in astfel de momente ne dovedim foarte ingeniosi si intelepti: chiar le gasim! Gasim o sumedenie de cauze spirituale, facem autocritica si fagaduim sa nu mai repetam aceleasi greseli.
Dar… avem tendinta sa exageram. Este posibil ca sumedenia de atitudini mediocre si negative pe care o identificam ca fiind generatoarea neplacerii, sa n-aibe nimic de a face cu evenimentul propriu-zis. S-ar putea sa tragem cu “mitraliera spirituala” si sa nu nimerim tinta.
Fiindca, s-ar putea sa fie cu totul altfel.
Suntem de parere ca fortele superioare care tes evenimentele vietii noastre nu cauta cauze, ci scopuri.
Noi, in limitarea noastra, ne multumim sa identificam cauza spirituala a dificultatii intalnite si sa restabilim starea initiala.
Punctul de vedere superior care genereaza criza gandeste intr-un mod diferit. Acesta nu se multumeste cu restabilirea starii initiale, ci vrea depasirea acesteia. El spera ca fortele interioare pe care le activam in vederea inlaturarii neplacerilor ne vor conduce la o stare superioara fata de cea initiala. Din punctul lor de vedere, criza nu are cauze, ci scopuri. De evolutie personala si spirituala.
Astfel, suntem invitati sa regandim inclusiv conceptia noastra despre timp. Daca intram in perioade de criza pentru a atinge niste scopuri de evolutie, inseamna ca vom gasi cauza acestora nu in trecut, ci in viitor. Exista trecut? Exista viitor? Clipa prezenta exista in mod sigur, fiindca traim in ea. Va amintiti de filmul Matrix? De aparitia unui eveniment “Deja-vu”, care insemna o bresa, o eroare in matrice? Daca ati trait astfel de momente, astfel de sentimente in vietile voastre, este posibil sa fi trecut printr-o zona de interferenta temporala. Langa niste noduri de timp in care trecutul si viitorul se intrepatrund.
Puteti percepe aceste idei ca pe un exercitiu de imaginatie, importanta fiind atitudinea noastra fata de crize si dificultati. Sa nu cautam cauze, transpirand din punct de vedere spiritual, ci… sa ne oprim din goana nebuna, sa fim ceea ce suntem, si sa ne lasam condus de val. Mai devreme sau mai tarziu, vom vizualiza scopul spiritual al neplacerilor care ne-au fost servite de catre soarta. Este oricum o atitudine mult mai pozitiva decat a cauta vinovatia. Incercand sa privim spre viitor, cu linistea interioara a Eului etern, ne fortificam interiorul, ne luminam, devenim mai intelepti.
La acest inceput de secol XXI, in acest moment de evolutie accelerata a omenirii, noi credem ca suntem invitati sa revolutionam inclusiv conceptia noastra despre karma. De acest cuvant s-a lipit un inteles negativ care ne poate bloca pasii spre viitor. Deci… hai sa incercam sa nu mai cautam cauze si greseli, ci sa traim conform esentei noastre divine, identificand urmatorul pas al evolutiei noastre.

de Fülöp László

Ziua 1.
Ma aflam in concediu si ma plimbam prin oras, gandindu-ma sa fac ceva inedit. Adica, ceva inedit, pentru sufletul meu. Sincer, m-am plictisit de atata mers la strand, de vizitat locuri “interesante”, de incercat meniul la noi si noi restaurante… Parca totul era la fel, fara nici un farmec. La strand, in apa, ma simteam de parca eram pe uscat. Adica, ma simteam uscat pe dinauntru. Restaurantele, mancarurile pareau la fel. Speram sa primesc macar un zambet sincer de la cineva, de exemplu de la chelneri… dar nu, totul era gri, crispat si artificial.
Si, plimbandu-ma asa, deodata zaresc un afis. Scria pe el: “Curs de Lumina. Incepere: ora 16:00, in parc. Gratis!” Si, nimic altceva.
Ma atragea ca un magnet. Ma programez sa ma duc la ora 16:00 in parc.
Ne astepta un tip destul de obisnuit dar simteam ca totusi are ceva special in el. Era in acelasi timp linistit si agitat, prezent si absent, concentrat si dispersat. Ne-a spus ca prima zi de curs se refera la confectionarea imbracamintei de clovn. Ne-a distribuit cativa nasuri mari, de culoare rosie, si ne-a spus ca ne asteapta a doua zi, la aceeasi ora, in acelasi loc, imbracati in straiele hazlii cusute de mainile noastre. Ne-a mai spus ca prima parte a cursului de iluminare se refera la cunoasterea meseriei de clovn si ne-a recomandat sa meditam profund asupra acestei indeletniciri.
Ne stransesem in parc vreo 10 persoane interesate de acest curs si ne-am uitat unii la altii oarecum mirati. Fiecare dintre noi si-a probat nasul de clovn primit in dar si am pornit in directii diferite.
Eu unul m-am dus intr-un magazin de haine second-hand, cu speranta sa gasesc niste haine haioase, in care sa arat ca un clovn. Am si nimerit peste niste pantaloni elvetieni de culoare maro care-mi veneau pana putin sub genunchi, o camasa rosie cu patratele si o palarie verde, purtata probabil de vreun vanator sau padurar. Dupa aceea, mi-am mai cumparat dintr-un alt magazin o pereche de tenisi de marimea 45 si niste ciorapi cu dungi galbene si rosii. Vanzatoarea se uita chioras la mine fiindca in mod normal port numarul 41 la picior iar ciorapii erau destinati femeilor, dar i-am explicat ca particip la un curs in care o sa invat sa am mai multa lumina in campurile mele energetice. Dupa care s-a uitat la mine cu niste ochi care mi-au amintit de vaca vecinului, insa eram atat de concentrat pe ideea intrarii in pielea de clovn incat abia daca am observat privirea ei.
Intr-o jumatate de ora, eram imbracat in hainele alese de mine. Ma aflam in fata oglinzii si am constatat ca de acolo ma privea un tip suficient de haios. Eram multumit de imaginea mea, iar cand incepeam sa si merg, abia rezistam sa nu ma prapadesc de ras. N-am prea inteles de ce nu am fost apreciat si de catre sotia mea care tocmai se intorsese de la cumparaturi. Privirea ei parea sa-mi spuna ca ma credea complet nebun…

Ziua 2.
Ne-am strans in parc 8 persoane plus instructorul. Si el era imbracat in haine de clovn. Ne-a invitat sa ne asezam in iarba si ne-a spus ca vrea sa auda de la noi cum trebuie sa fie dispozitia interioara a unui clovn.
- Clovnul trebuie sa nu-si ia sinele in serios – spunea un tip cu barba.
- Corect – dadea din cap afirmativ, instructorul.
- Clovnul trebuie sa fie fericit in interior – spunea un alt tip, inalt si slab.
- Excelent! – zicea instructorul.
- Si sa aiba dorinta de a imparti bucati din fericirea sa, publicului – continua tipul inalt si slab.
- Foarte bine! – aproba instructorul.
- Clovnul nu trebuie sa teama de esec – zicea o femeie care emana impresia ca este educatoare la o gradinita.
- Absolut! Clovnul exploateaza esecul. Cade in nas si se scoala din nou. Nu se teme de esec, de nimeni si nimic – completa instructorul.
- Clovnul are un suflet de copil – adauga un tip mai in varsta.
- Buna observatie! – zicea instructorul.
- Clovnul are mereu un plan in capul lui, este activ, vrea mereu sa intreprinda ceva – am spus eu.
- Imi place ideea! – imi raspundea instructorul.
- Clovnul este mereu in contact sufletesc cu publicul – adauga o femeie frumoasa, care “stralucea” chiar si in hainele sale de clovn. Avea deja multa lumina in ea, nici nu stiu de ce a venit la acest curs.
- Da! – dadea din cap instructorul.
- Clovnul iubeste publicul – interveni iar femeia care parea sa fie educatoare.
- Absolut! – zambi instructorul.
S-a asternut peste noi o liniste nu prea suparatoare, pe semne ca nimeni n-avea si alte idei referitoare la starea interioara a clovnului.
- Bine. Atunci, repetati in gand tot ceea ce s-a zis aici si incercati sa intrati in pielea clovnului – incheia instructorul.
- V-ati gandit deja la un moment de spectacol, ceva hazliu si original pe care l-ati prezenta publicului de aici? – ne intreba tot el.
- Publicului de aici? La cine va referiti?
- La copiii din parc.
- Azi deja vom prezenta un spectacol?
- Bineinteles. Nu e timp de pierdut!
Asa ca, am exersat timp de vreo ora, doi cate doi, supravegheati de instructorul nostru. Brainstorming, exercitiu, repetitie, improvizare. Lucram doi cate doi.
Intr-o ora, fiecare dintre noi aveam cate doua spectacole: unul in care eram actorul principal si un altul in care eram asistentul colegului ales.
Cand le-am prezentat, copiii din parc erau de-a dreptul incantati.
Si ne-am dus acasa foarte entuziasmati.

Ziua 3.
Ne-am intalnit cu totii in parc, tot la ora 16:00.
Eram toti imbracati in hainele noastre de clovn, si ne intrebam ce va urma.
Instructorul nostru venise imbracat in blugi, tricou si sandale.
- Ati crezut ca vom continua periplul nostru in lumea umorului? Nu, imi pare rau. Acum, va rog sa mergeti acasa si sa va imbracati in cel mai frumos costum pe care-l aveti. Va rog sa aduceti si cate o servieta, foi A4, pixuri si creioane. Vom continua cursul nostru mutandu-ne in pielea unui om de afaceri.
Ne-am uitat unii la altii si nu ne-a venit sa credem ce am auzit. Cu totii am fost convinsi ca vom continua tot cu meseria de clovn. Dar ne-am conformat si intr-o ora eram sositi inapoi in parc, imbracati la patru ace. Instructorul s-a afisat si el intr-un costum gri inchis, cu o servieta in mana.
- Sunteti pregatiti? – ne-a intrebat.
S-a auzit doar un murmur sovaitor.
- La inceput, haideti sa definim cum trebuie sa fie dispozitia interioara a omului de afaceri. Cine incepe?
- Pai… omul de afaceri trebuie sa fie serios – incepu timid tipul inalt si slab.
- Trebuie sa-si ia sinele in serios – completa cel cu barba.
- Foarte bine – aproba instructorul. – Altcineva?
- Omul de afaceri trebuie sa fie concentrat – spunea femeia frumoasa.
- Concentrat, pe ce anume? – intreba instructorul.
- Pe scopurile sale – ii raspunsese femeia.
- Si care sunt acestea?
- In primul rand, succesul financiar.
- Da, perfect – spunea instructorul. – Alte idei?
- Omul de afaceri trebuie sa fie sever – spunea femeia care mai mult ca sigur era educatoare.
- Sever cu cine?
- Cu subordonatii si cu sinele.
- Corect! Si cu partenerii de afaceri?
- Integru, vertical …
- E bine – aproba instructorul. – Altcineva?
- Fata de clovn care se afla mereu in contact cu ceilalti, impartasindu-si sentimentele cu ei, dar in acelasi timp ghidandu-le sentimentele, omul de afaceri se mentine ca un sistem inchis din punct de vedere energetic, el comunicand cu ceilalti aproape exclusiv din punct de vedere intelectual – continuam eu.
- Buna observatie! – remarca instructorul.
- Omul de afaceri e mereu activ, plin de idei – zicea tipul mai in varsta.
- Da, asta asa este – spunea instructorul.
Dupa un moment de liniste, tot el intreba:
- Dar omul de afaceri se teme de esec?
- Nu, fiindca are multa incredere in sine si planifica totul – ii raspundea un tip care pana acum statea mai retras.
- Corect! Si ce credeti, omul de afaceri trebuie sa fie fericit in interior? – continua instructorul.
- Asta nu conteaza. El oricum trebuie sa-si domine sentimentele, sa nu lase sa se intrevada nici cea mai mica adiere de vant din sufletul sau. Daca e fericit sau nu, nu este foarte relevant. Conteaza mai mult concentrarea sa – ii raspunse tipul retras, dovedindu-ne cu aceasta ocazie ca mintea lui lucreaza in umbra.
- Foarte bine! – incheia instructorul. – Acum va simtiti oameni de afaceri.
Eram cu totii foarte concentrati si seriosi. Dadeam din cap, fiecare, afirmativ.
- Maine ne intalnim tot aici, la ora patru – zicea instructorul.
- Cum ne imbracam? Ne pregatim cu ceva? – intreba femeia frumoasa.
- Imbracati-va normal. De exemplu, in blugi – raspunsese instructorul si pleca imediat.

Ziua 4.
Eram prezenti cu totii la ora 4 dupa-amiaza, nerabdatori sa aflam ce o sa mai urmeze. Instructorul sosise si el punctual si isi incepu discursul.
- Oameni buni, ati experimentat doua ipostaze diferite. Complet opuse. Ati inceput cu meseria de clovn, iar dupa aceea, brusc, a trebuit sa va transformati in oameni de afaceri. Ati inceput sa lucrati cu inima, si a trebuit dupa aceea sa continuati cu mintea. Ati inceput sa lucrati “cald” dupa care a trebuit sa va deplasati pe un fagas mai rece.
Ati venit aici sa aflati ce este lumina. Sa aflati cum se naste ea. Ei bine: fiti clovn si om de afaceri in acelasi timp! Cald si rece in acelasi timp! Minte si inima, in acelasi timp! Acolo unde materia rece si calda se intalnesc si alcatuiesc un tot unitar, acolo se naste lumina. Acolo unde mintea si inima colaboreaza armonios, se genereaza lumina. Pricepeti?
Eram plini de lumina. Intelegeam cu sufletul, cu totii. Intelegeam ca lumina nu este altceva decat iubirea si fericirea bunului clovn, concentrata cu vointa si fermitatea omului de afaceri, directionata spre un scop precis.
- Va gandeati ca o sa va dau diplome? Nu, diplomele le purtati in suflet – incheia instructorul si pleca. Nici nu apucasem sa-l intrebam cum il cheama…

P.S.
Astrologic vorbind, adevarul se afla mereu la mijloc. Daca o zodie afirma ceva, semnul opus poate spune exact contrariul. Si amandoua afirmatii sunt corecte, in acelasi timp! Iar sarcina omului este aceea de a gasi concilierea – punctul de mijloc. Punctul in care se naste lumina!

de Fülöp László

Corp budic: Eu zic ca esti cam murdar si ar fi cazul sa mergem la spovedanie.
Corp astral: Nu!
Corp budic: Cum nu?
Corp astral: Pai asa…
Corp budic: Stai – tu nu vrei sa fii fericit? Nu vrei ca amandoi sa fim fericiti?
Corp astral: Ba da.
Corp budic: Si atunci?
Corp astral: Mi-e frica de durere.
Corp budic: De care durere?
Corp budic: Pai, o sa ma simt criticat si desfiintat.
Corp budic: Sau eliberat si iubit cu o dragoste divina…
Corp astral: Se poate si asta…
Corp budic: Eu zic ca merita riscul. Mai ales ca acum amandoi ne simtim mai mult morti decat vii.
Corp astral: Si tu te simti rau, fratele meu mai mare?
Corp budic: Cam da. De fapt, sunt legat indisolubil de tine.
Corp astral: Imi pare rau. Cum pot sa te ajut? Ce pot sa fac pentru tine?
Corp budic: In primul rand, ar trebui sa inveti sa nu faci nimic nedemn de tine. Sa nu participi la nici o activitate care nu te reprezinta.
Corp astral: Bine. O sa incerc.
Corp budic: In general, n-ar trebui sa faci nimic fara iubire. Nu este bine sa muncesti fara iubire, fiindca poti constata si singur – acel lucru te duce cu un pas spre moarte. Nici sa mananci fara iubire, fiindca astfel imbatranesti.
Corp astral: Interesant!
Corp budic: Da. Indiferent ce faci, fa-l cu dragoste, daca nu vrei sa imbatranesti sau sa te apropii de moarte.
Corp astral: Dar spune-mi – daca fac ceva cu dragoste, atunci acea fapta nu se mai poate numi pacat, nu-i asa?
Corp budic: Exact! Iti amintesti, am citit impreuna despre planeta “Dune”, unde exista o singura porunca: “Sa nu-ti slutesti sufletul!”
Corp astral: Simplu si concis!
Corp budic: Da, nici nu trebuie complicat mai mult.
Corp astral: Stai putin – daca o sa fac totul cu iubire, atunci mai devreme sau mai tarziu o sa ma identific eu insumi cu iubirea…
Corp budic: Da, asta-i telul!
Corp astral: Si practic o sa fie imposibil sa mai comit vreun pacat…
Corp budic: Si, nu te bucuri?
Corp astral: Ba da.
Corp budic: Uite, asa te transformi si … te transferi in mine!
Corp astral: Asta-i bine, fratele meu mai mare!
Corp budic: Nu te sperie faptul ca … treptat-treptat dispari si te integrezi in mine?
Corp astral: Nu. Practic, nu stiu pana unde sunt eu si de unde incepi tu. In gandul meu, eu sunt deja ca tine.
Corp budic: Bravo!
Corp astral: Unde eram…? Spune-mi, tie-ti place spovedania?
Corp budic: Normal ca da! Acolo eu fac dragoste, cu Spiritul Divin. Simt ca se deschide o fereastra pe corpul meu, o fereastra prin care sunt invadat de lumina si iubirea divina.
Corp astral: Stiu, simt si eu asta!
Corp budic: Atunci, mergem?
Corp astral: Da. Fie ce-o fi!

de Fülöp László

Era vara. Stateam in iarba si priveam furnicile, cum se miscau ele in toate directiile. Ele imi lasasera impresia ca stiu foarte bine incotro se duc, ce fac si de ce.
Cele mai multe erau in cautarea hranei. Se duceau peste tot, miscandu-se alert. Parca stiau exact unde trebuie sa mearga. Ma simteam coplesit de determinarea cu care se miscau printre firele de iarba. Erau absolut convinse ca vor gasi ceea ce cauta. Ma gandeam ca desi suntem niste fiinte mai evoluate, avem ce invata de la ele! Harnicia, determinarea, increderea in viitor, spiritul de colaborare…
Si mi-am amintit de o nuvela sci-fi, in care un pamantean discuta cu un extraterestru mai evoluat spiritual. Omul nostru avea niste pretentii de la fiinta dintr-o alta galaxie, cerandu-i informatii, tehnologii, ajutor.
- Vrem sa invatam de la voi! – spunea pamanteanul.
- Dar, de ce nu invatati de la albine sau de la furnici? – replica extraterestrul.
- Vrem sa comunicam cu voi! – spunea din nou, pamanteanul.
- Dar, de ce nu comunicati cu albinele sau cu furnicile? – replica extraterestrul.
Tin minte ca pamanteanul nostru era foarte suparat. Dar extraterestrul avea dreptate: pana la ei, trebuie ca mai intai sa ne urcam pe treapta reprezentata de furnici, in sensul de disciplina si colaborare.
Dar, despre altceva vreau sa va povestesc aici.
Reperasem o furnica ratacita putin mai departe de celelalte. Isi croia drum printre firele de iarba, putin dezorientata. Nu reusea sa se decida daca e mai bine sa se intoarca printre celelalte furnici sau daca ar fi cazul sa mai caute dupa vreo firimitura de paine. M-a strafulgerat un gand: hai s-o ajut! Am zarit o bucatica mica de prajitura, cazuta putin mai incolo, tocmai buna pentru furnica noastra. Mi-am intins un deget in calea furnicii si stateam nemiscat, astfel ca micutul animal sa prinda curaj si sa se urce pe el. Ceea ce s-a si intamplat. O priveam putin cum fugea in sus pe degetul meu aratator, dar in cateva secunde am si lasat-o jos langa bucatica de prajitura. Ea a reperat-o imediat si o prinsese cu labutele ei. Insa, era totusi un bagaj prea greu pentru ea si trebuia s-o ajut din nou. Mi-am intins iarasi degetul si am impins-o usor cu cealalta mana sa se urce din nou pe “elicopterul” improvizat. Furnicuta era prea preocupata de activitatea ei si parea sa nu fi observat nimic din interventia mea. Asa ca am lasat-o din nou jos, de aceasta data in apropierea cuibului lor.
Eram tare multumit de mine insumi, dar … intre timp, un gand s-a furisat in mintea mea. Oare nu ne aflam la randul nostru, din cand in cand, pe “degetul” unor fiinte mai evoluate? Acest gand m-a facut sa transpir si sa ma simt coplesit in acelasi timp. Da, fugim ca nebunii pe drumul nostru, dar … de fapt ne aflam pe un imens deget invizibil. Ni se pare ca urmam drumul nostru, dar de fapt suntem ghidati de o inteligenta superioara noua. Care poate plasa “bucatele de prajitura” in drumul nostru. Sau, ne poate muta dintr-un loc in care ne aflam rataciti, intr-un alt loc in care putem avea parte de noi experiente si putem gasi perle pretioase. Totul este posibil. Si mai sunt convins si de faptul ca acea forta superioara va avea grija sa ajungem inapoi in lumea noastra dupa ce ne-am imbogatit pe plaiurile unde ne-a condus.
Dar, asa cum furnica nu observase practic nimic din interventia mea, la fel poate nici noi nu zarim “degetul” care apare in calea noastra. Eventual, cand apare o “bucatica de prajitura” neasteptata in drum, ne putem gandi ca am luat-o pe o scurtatura aflata intr-o dimensiune superioara.
Timpul parca se oprise, in aceste cateva minute cat m-am lasat vrajit de furnici si de gandurile care m-au vizitat. Si, cum ma uitam spre lumea acestor animale mici, simteam pe pielea mea o privire blanda care mangaia usor lumea noastra. Simteam ca pentru acea privire, noi suntem niste mici furnici. Si, eram foarte convins ca acea privire ne urmareste pe fiecare dintre noi, deplasandu-ne printre “firele de iarba” ale vietii noastre, sa nu ne ratacim prea departe de “hrana” noastra si de ceilalti…

de Fülöp László

 de Ozana Cristea

Floarea care suntem poate avea mii de petale, care mai de care mai deosebita (abilitati, statut socio-profesional, resurse materiale etc) ce acopera invaluind centrul fiintei noastre atat de mult incat acesta poate fi confundat cu ele. Si totusi el exista in mod distinct.

Il putem simti in momente speciale cum vibreaza de emotie, cum se bucura ca un copil sau cum spera… Ii putem auzi glasul care sopteste cuvinte de iubire pentru cineva fara ca noi sa ne dorim acest lucru… Si il putem vedea in privirea profunda a celuilalt ca intr-o oglinda. Iar atunci de multe ori tindem sa ne speriem si ne retragem ascunzandu-ne sub miile de petale pe care ni le-am dezvoltat de-a lungul timpului. Ne surprinde imaginea sufletului nostru oglindita in ochii cuiva. Am uitat ca el exista. Am uitat ca l-am uitat. Si poate fi stanjenitoare aceasta senzatie.

Ne ferim adesea privirea pentru a ne proteja de aceasta proiectie care ne dezvaluie tot ce avem noi mai intim, mai sensibil si mai vulnerabil, plonjand in ascunzatoarea noastra sigura din spatele petalelor cu care ne mandrim. Iata cat sunt de minunate! Cat de priceputi suntem la orice altceva…

Ne ascundem esenta divina inabusind-o sub miile de petale pentru a nu se vedea. E rusine… Ne ne rusine ca avem in noi ceva atat de sensibil… iubirea….

Iar cand acest “ceva” incepe sa transpire emanandu-si parfumul interior printre petale, atunci ce ne facem? Ne inchidem cu totul pana cand floarea se ofileste si … dispare.

O floare poate fi extraordinar de frumoasa si de colorata intr-o multitudine de nuante ce stralucesc in bogatia de petale dar … daca aceasta maretie a vietii nu-si daruieste parfumul  atunci care mai e farmecul si fericirea? Care mai e rostul existentei sale?

Daca florii care suntem nu ii permitem sa emane cu bucurie parfumul iubirii sale, atunci ce-ar mai putea-o diferentia de o floare din plastic (de o imitatie)?

Paradoxal, desi avem atat de multa valoare in noi prin insasi sufletul nostru unic si plin de viata, fiecare din noi lupta cu el insusi pentru a se transforma intr-o imitatie. De-a lungul vietii sale omul invata si imita cat mai fidel pentru a fi recompensat social. Si ne bucuram din plin de aceste recompense in timp ce sufletul nostru plange. Si alegand mereu altceva decat propriul nostru suflet ne adancim intr-o profunda melancolie. Castigam bani, respect si recunoastere socio-profesionala in timp ce ne pierdem sufletul inabusindu-l cu toate aceste prioritati efemere.

Imitam, devenim de plastic… desi suntem atat de vii. V-ati gandit vreodata?

Floarea care suntem fiecare dintre noi vrea sa traiasca. Ea are nevoie sa-si desfaca larg miile de petale pentru a-si exprima esenta divina, unica si neimitabila, emanand parfumul iubirii sale pretutindeni. Aceasta este menirea ei si numai implinindu-si-o se linisteste, se umple de pace si de fericire. In fond, nu asta ne dorim cu totii?

Asadar putem alege…

Putem fi cine vrem noi sa fim. Putem fi floarea ce tanjeste sa se deschida dar care alege sa ramana imbobocita pentru a nu-si dezvalui vulnerabilitatea sufleteasca sau putem alege sa fim bobocul care indrazneste sa se deschida pentru a emana tot ce are el mai presus, toata forta si sensibilitatea, intreaga sa esenta divina care-i da sens si valoare inestimabila. Odata cu deschiderea sa, fiecare dintre noi putem asista la cel mai frumos spectacol personal care este dragostea. Dansul ce se formeaza din impletirea parfumurilor noastre este insasi dansul vietii intregului univers cu care suntem invitati cu totii sa vibram pentru a fi in armonie si fericiti.

de Ozana Cristea

Una dintre pasiunile mele este Astrologia, pasiune careia ii aloc din inima, mintea si timpul meu cu multa bucurie si optimism. Congresul AAR din acest an a sosit ca o rasplata pentru admiratia purtata acestei minunate stiinte dar si pentru diverse persoane ce activeaza in domeniul astrologic. Am constatat cu  multa bucurie prezenta unor persoane, ce se numesc sau nu astrologi, ce apar sau nu pe sticla sau in media, ce ajuta delicat semenii din grupurile lor de actiune si  mai ales actioneaza cu multa forta la promovarea, imaginea si imbogatirea pasiunii lor, si anume Astrologia romaneasca. Am simtit sufletele lor calde si deschise pentru orice individ aflat la acest Congres, mai mult sau mai putin initiat sau pasionat, am simtit bucuria celor ce au sustinut conferinte, studii facute cu si pentru noi, oamenii normali din Tara asta, oamenii pe care acesti maestrii ai sufletelor sunt pregatiti oricand sa ne ajute daca le cerem ajutorul.

Sunt recunoscatoare tuturor membrilor acestei Asociatii pentru sustinerea Astrologiei prin prezenta lor, sunt recunoscatoare fondatorilor fara de care aceasta Asociatie nu ar fi existat, sunt recunoscatoare consiliului de administratie actual pentru atmosfera de prietenie a acestui reusit Congres, sunt recunoscatoare tuturor celor care sustin si vor sustine prin orice actiune promovarea si imaginea Astrologiei romanesti.

In calitate de admirator a ceea ce se intampla in Astrologia romaneasca si in Asociatia Astrologilor din Romania, cea care o sustine prin actiunile sale, va invit cu mult drag sa participati la promovarea calitatii astrologiei, iar asta se face si prin puterea data de numarul membrilor unei asociatii.

In urmatoarea perioada, pe site-ul http://www.aar.org.ro/ Asociatiei, vor fi postate conferinte din cadrul Congresului AAR 2010, care sper sa va incante si sa va indemne sa participati la urmatoarele Congrese,

cu respect si admiratie,

Cosmina Duba

Printre norii plutitori, fini si pufosi ca matasea, se zarea din departare, varful stancos al unui munte masiv. Era atat de sobru si de impunator incat putini oameni cutezau sa urce pe inaltimile sale inspaimantatoare. Linistea sa misterioasa iti dadea fiori inviind parca toate temerile pe care mintea umana le poate nascoci.

Infatisarea amenintatoare a batranului munte ascundea in adancimile lui un suflet deosebit de sensibil si cald. La fel ca sufletul omului. In puritatea sa desavarsita, el se bucura ca un copil de fiecare raza de soare cu care Marele Creator il mangaia, de fiecare ploaie cu care ii spala stancile si  fiecare adiere de vant cu care il racorea. Primavara era acoperit cu un vesmant verde de viata iar iarna cu o mantie stralucitoare de zapada protectoare.

Iar el era doar un simplu spectator a tot ceea ce i se oferea si era fericit in existenta sa imobila de-a lungul veacurilor. Dar desi impietrit, in sufletul sau domneau profunde sentimente de iubire. Era atat de induiosat de toate aceste daruri divine incat lacrimi de fericire curgeau mai mereu din stancile lui rostogolindu-se pana la poalele sale sub forma de pietre. Pietre de iubire.

Una dintre ele a sarit mai departe, in albia unui parau ce dansa involburat pe muzica vietii chiar la poalele muntelui. De lungul anilor, aceasta a fost dusa la mal de valurile mici si dese ce aranjau in detaliu fiecare pietricica pana la o armonie perfecta.

O rafala puternica de vant… si piatra se rastogoli pana in drumul din apropiere. Acolo se lasa calcata de rotile masinilor, carutelor si-a pasilor celor ce treceau pe-acolo nepasatori. A fost strivita de-atatea ori incat piatra, biata de ea, isi mai pierdu din dimensiuni si se facu mult mai mica. Dar cu toate astea nu si-a pierdut iubirea. Ploile si soarele arzator o faceau sa fie din ce in ce mai pura si mai stralucitoare. Tot mai vie. Iar rastogolirile sub pasii trecatorilor ii netezeau marginile colturoase pana cand deveni o adevarata opera de arta naturala. Ca multe alte pietre.

Aceasta piatra desprinsa din sentimentele batranului munte devenise atat de luminoasa incat, un pusti care trecea pe drum zarind-o, a crezut ca e o bijuterie pretioasa scapata de cineva. S-a aplecat sa o ridice, s-o studieze cati bani ar valora si vazand ca e doar o simpla si banala piatra, a aruncat-o furios cat colo.

Dar pe drum mergeau tot felul de oameni. Mai tineri, mai batrani, fiecare cu grijile si preocuparile sale materiale, cu sufletul inlantuit in propriile-i ganduri. Mergeau fara sa vada pe unde merg. Mergeau…

Doi adolescenti indragostiti paseau agale pe drum tinandu-se de mana. Ochii ei erau mari, visatori si senini ca cerul, ochii lui erau profunzi si adanci ca pamantul. Cand se priveau in ochi, cerul si pamantul se contopeau intr-o imbratisare infinita. Pletele lor lungi se impleteau printre firele de vant care duceau tot mai departe parfumul iubirii lor.

Imaginea pe care acestia o vedeau in jur era feerica. Muntii stancosi se pierdeau in zare printre norii alburii ce-i acopereau mangaindu-le varfurile cu multa blandete. De-o parte si de alta a drumului,  brazii inalti ii intampinau cu bucurie pe trecatori, inclinandu-si crengile mari in bataia vantului, in semn de prietenie. Iar soarele ce stralucea pe cerul senin se reflecta in pietricelele de pe drum formand un covor de aur plin cu nestemate vii ce radiau.

_Iata Paradisul! zise fata oprindu-se. Iar razele ce se reflectau jucause pe fata ei printre crengile brazilor ii confirmau prin vocea sufletului lor universal ca asa este.

_Vezi tu, Dumnezeu ne da tot ceea ce avem nevoie pentru a fi fericiti… adauga baiatul ganditor.

_De fapt, ce altceva mai important ar mai putea sa faca omul decat sa se lase purtat de valurile firesti ale fericirii prin intermediul iubirii? continua fata…

Contempland peisajul superb care le inunda sufletele, covorul auriu al pietrelor continua sa straluceasca sub pasii lor usori ce abia il atingeau ca sa nu le strivesca. Una dintre ele avea o stralucire aparte. O lumina vie tasnea din ea cu toata forta sentimentelor de iubire din care era creata. Era tocmai acea piatra nascuta din lacrima de fericire a batranului munte stancos.

Fata o vazu, se apleca si o lua in mana ei mica.

_Vai, piatra asta este la fel de vie ca si noi! Numai ca traieste intr-o alta dimensiune a timpului, cea a eternitatii… zise fata in timp ce o privea.

Era atat de fascinata de pietricica stralucitoare incat o saruta cu toata dragostea indelung, ca pe o fiinta draga. Si apoi o darui iubitului ei spunandu-i:

_ “Aceasta minunatie e un simbol al iubirii ce ti-o port”

Baiatul o primi in mana lui dreapta tremurand de emotie si de fericire. Era cel mai pretios dar pe care-l primise vreodata in viata sa. Saruta si el piatra cu toata dragostea si o pastra in pumnul sau strans pentru a simti toata energia iubirii aflata in ea.

Curand pe drumul lor, baiatul gasi si el o piatra cu reflexe luminoase deosebite. O alta lacrima de fericire desprinsa din stancile marelui munte. Piatra radia de iubire atat de tare incat a devenit un simbol al dragostei lui pentru printesa inimii sale. Daruindu-i-o, fata i-a gasit cel mai pretios loc acesteia, chiar la sanul ei, in dreptul inimii.

Emotionati pana la lacrimi de aceste daruri divine, cei doi paseau agale pe drumul lor, tinandu-se de mana. Dupa un timp, baiatul nu mai simti pietricica iubirii in pumnul sau strans. Deschise pumnul dar piatra disparuse. Fata si-a dus mana la inima, acolo unde si-a pus si ea pietricica iubirii dar … nu o mai gasi. Firav se putea observa prin pielea ei fina, exact in zona inimii, o stralucire aparte.

O fericire divina, plina de pace, ce izvora din adancul sufletului batranului munte vibra acum la unison cu iubirea din inima tinerilor indragostiti intr-o contopire perfecta. O fericire ce se reflecta in ochii lor, precum Tatal isi reflecta iubirea prin razele soarelui, in pietrele de pe drum, facandu-le de aur, pentru sufletul fiecarui trecator.

de Ozana Cristea